Recentul sondaj realizat de IMAS (deci o sursă credibilă, nu o făcătură la comandă), conform căruia gradul de încredere al populației în instituția Bisericii a ajuns la cel mai scăzut nivel de după 1989, de numai 50,6%, avea să-mi confirme bănuielile.
Haina preoțească a scăzut, din punct de vedere sentimental, valoric și al respectului, în ochii românilor, iar la această realitate au contribuit - că le place sau nu, că le vine sau nu greu să recunoască - în primul și în primul rând slujitorii din altar.
Pornind de la scandalurile mediatice, din care nu lipsesc "ingredientele" cu conotație sexuală (gen Pomohaci de la Cluj sau, mai aproape, Ciutoiu de la Cernavodă), continuând cu expansiunea imobiliară (se construiesc biserici după biserici, în parcuri și pe spații verzi, într-un ritm mult mai accelerat decât cel al școlilor sau spitalelor) și terminând cu afacerile necurate în care sunt implicate nume sonore din sfera clericului, este limpede de ce Biserica a scăzut, ca prestigiu, în ochii populației.
"Ori sunt preoți, ori afaceriști, ori preacurvari? Ce caută slujitorii Domnului în anchetele DNA? În loc să oficieze în altar, dau declarații din boxa acuzaților. Mai poți avea încredere în asemenea personaje?", întreba retoric un cititor al ziarului "Cuget Liber".
Biserica a coborât în topul încrederii și dintr-un alt punct de vedere. Într-o societate generală măcinată de corupție, în care educație este un fel de paria, în care goana după îmbogățirea rapidă și cu orice mijloace a devenit o prioritate, rolul instituțional al Bisericii și-a pierdut din semnificație. Iar ceea ce întâmplă în România este valabil cam pentru întreaga Europă.
Nu în ultimul rând, chiar unii slujitori ai altarului te determină, prin comportament, să îți revizuiești atitudinea față de Biserică. Și vă dau un exemplu concret: chiar anul acesta, undeva înainte de Paști, am dus copiii (care poartă și nume de sfinți!) la sfânta împărtășanie. Atmosfera din biserică a fost una departe de ceea ce m-am așteptat. Doi preoți, aflați cam la 7-8 metri distanță unul de celălalt, vorbeau între ei, în "diagonală", grăbiți să plece acasă sau la alte evenimente. Ceremonia mergea pe "repede-nainte", fără un cuvânt blând, fără o pildă, fără ca măcar să fie copiii întrebați cum îi cheamă. Nimic din ceremonialul pe care în așteptam și îl respectam, acela de când eram mici și mergeam cu bunicii la preotul satului… Aveau însă foarte bine învățată lecția încasării, primul sfat era să treci să cumperi lumânări…
Sigur, ca de fiecare dată, oficialii Bisericii vor spune că sunt oameni răi cei ce afirmă astfel de lucruri, că vor să ne îndepărteze de Domnul și câte și mai câte motive. Nu se uită și în curtea lor, mereu alții sunt vinovații…
XXX
Dar, să încheiem într-o notă optimistă. Sunt și slujitori ai altarului de nota 10. Oameni cu har, blânzi, binevoitori, iar unul dintre aceștia este părintele Casian, de la Mânăstirea Casian. Tot respectul pentru acest preot, iar când ajungeți în zonă, făceți-vă timp pentru o escală la mănăstire!
