Plajele din Mamaia, date pe sub mână. Cum se trucau licitațiile organizate de Papari

4491
13
George Papari, directorul general al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, este considerat suspect de săvâșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și conflict de interese. Acesta a fost pus sub acuzare de către procurorii DNA care au descins în cursul zilei de joi la sediul ABADL de pe strada Mircea cel Bătrân.


Potrivit comunicatului DNA, procurorii au dispus începerea urmăririi penale pentru patru suspecți. Este vorba despre George Daniel Papari, Maria-Otilia Antonaru, director în cadrul ABADL, Marwan Duhair, administrator al unei societăți comerciale, și Ioana - Roxana Craioveanu, manager al unei societăți comerciale.


Papari este cercetat pentru abuz în serviciu și conflict de interese, în timp ce Antonaru este acuzată că ar fi folosit informații secrete, pentru licitații. Cei doi oameni de afaceri sunt, la rândul lor, acuzați de trafic de influență, respectiv folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.


Concret, în ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează mai multe stări de fapt: "În cursul anului 2013, suspectul Papari George Daniel, în calitate de director al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral din subordinea Administrației Naționale «Apele Române», a închiriat unei societăți comerciale administrate de tatăl său, un sector de plajă cu suprafața de 6.203 mp din stațiunea Mamaia, iar în perioada 2013 - 2015, a încheiat trei acte adiționale la același contract. În cursul lunii aprilie 2016, suspectul Papari George Daniel și-a îndeplinit de-fectuos atribuțiile de serviciu care de-curgeau din funcția deținută și a dispus constituirea unui nou subsector de plajă, care anterior fusese utilizat de instituția menționată ca și culoar (1.086 m) destinat tranzitării utilajelor necesare întreținerii plajelor. Apoi, acesta a dispus includerea suprafeței în lista subsectoarelor libere de plajă, suprafață care a fost scoasă la licitația publică organizată de instituție la data de 29 aprilie 2016", se arată în comunicatul DNA.


Licitații trucate?


"În același context, suspecta Antonaru Maria-Otilia, în calitate de funcționar în cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, la instigarea suspecților Duhair Marwan și Craioveanu Ioana-Roxana, a folosit informații ce nu sunt destinate publicității și a permis celor doi suspecți accesul la informații legate de organizarea și desfășurarea licitației publice organizate de către instituția menționată la data de 29 aprilie 2016, în scopul obținerii, de către aceștia, a unor foloase necuvenite reprezentate de spo-rirea șanselor de câștigare a licitației prin utilizarea informațiilor în detrimentul celor-lalți participanți.


În cursul lunii martie 2016, suspectul Duhair Marwan a pretins de la un administrator al unei societăți comerciale foloase patrimoniale constând în încheierea unui contract de asociere sau închiriere între societățile administrate de aceștia, care ar conduce la acordarea unui punctaj mai mare la licitația organizată la data de 29 aprilie 2016 privind subsectorul nou constituit, cel dintâi afirmând că are influență asupra suspectului Papari George Daniel și că îl poate determina să asigure constituirea unui nou subsector de plajă, scoaterea la licitație și obținerea acestuia de către respectivul administrator.


Totodată, în cursul lunii aprilie 2016, suspectul Duhair Marwan l-a determinat, prin constrângere, pe un alt administrator de firmă, să nu mai continue demersurile procedurale în care era angrenat pentru participarea la licitația publică organizată la data de 29 aprilie 2016 de Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral privind închirierea subsectorului respectiv, îndepărtându-l de la această licitație, astfel încât câștigător să iasă administratorul cu care se înțelesese anterior. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de Procedură Penală", se mai precizează în informarea DNA.


I s-a cerut demisia de mai multe ori!


Reamintim că în primăvară, directorul ABADL George Papari a fost aspru criticat de către hotelieri și reprezentanți ai agenților economici de pe litoral vizavi de modul în care administrează plajele. Aceștia au cerut demisia sa, considerând că plajele și falezele nu sunt pregătite pentru noul sezon estival.


"Deși mai este foarte puțin timp până când începe sezonul estival, situația este incertă în ce privește plajele reabilitate și noile suprafețe. Directorul ABADL George Papari nu s-a prezentat la nicio întâlnire cu operatorii din turism și nu avem un răspuns clar. Tocmai de aceea, voi trimite către ministrul Mediului o scrisoare oficială prin care voi cere demisia lui George Papari", anunța, pe 19 aprilie, Mohammad Murad, președintele Fede-rației Patronatelor din Turismul Românesc. 


La rândul său, președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, s-a arătat în nenumărate rânduri dezamăgit de modul cum sunt pregătite plajele pentru noul sezon estival. "Nu îmi place ce face Papari. În primul rând, plaja trebuie să aparțină hotelierilor, pentru o exploatare corectă, nu unor firme cu dife-rite alte obiecte de activitate. ABADL nu face ce trebuie. Avem documente care îl contrazic pe Papari și sunt emise de ei. Au apărut tot felul de construcții, P+3, P+4 etaje. Plaja trebuie curățată cu buldozerul de la un cap la altul!", considera, în urmă cu două luni, Nicolae Bucovală.


Deși am încercat să obținem un punct de vedere de la George Papari, acesta nu a putut fi contactat telefonic. Pur-tătorul de cuvânt al instituției, Marieta Iorga, ne-a transmis că acesta nu oferă declarații: "Este o anchetă în curs de derulare și instituția pune la dispoziția organelor de anchetă toate documentele necesare".


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
un curios
12 iunie 2016
poate știe cineva

Știe cineva cine l-a pus pe ăsta director ca și cum e firma lu mama lui? Ar fi interesant să aflăm ca să puten înțelege mai multe.

Răspuns la: Sunt nedumerit!
Adăugat de : Marian, 11 iunie 2016
Domle, pustiul asta, este odrasla doctorului Aurel Papari, aprig dizident si luptator anticomunst, apostol al medicinii dobrogene, cel care a dus...
Nicu
12 iunie 2016
@ Marian

Acel Aurel Papari de care vorbești tu este una din cele mai abjacte scursori umane din Constanța, unul din cei mai josnici hoți care te tîlhărește în față. Spun asta nu din auzite. Spun asta pt. că soția mea a fost la un pas de a fi tîlhărită de criminalul Aurel Papari, în perioada în care era studentă acolo; blestematul ăsta a încercat s-o forțeze să-i dea SUME EXORBITANTE. Spun adevărul, nu mint! Și dacă tot lauzi această scursoare umană, Aurel Papari, aminteșteți ceea ce toată lumea știe (!), anume că era un violator al femeilor internate cu probleme psihice. Dintr-un astfel de degenerat mintal , ce putea să iasă decît un cretin, un hoț și un ticălos? E suficient să-i privești făța de cretin lui George Papari și să te convingi că ce spun e real.

gigel
6 august 2016
Paparii

ati auzit de mafia machidoneasca?

Răspuns la: Sunt nedumerit!
Adăugat de : Marian, 11 iunie 2016
Domle, pustiul asta, este odrasla doctorului Aurel Papari, aprig dizident si luptator anticomunst, apostol al medicinii dobrogene, cel care a dus...
13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4535 secunde