Plajele, pline de șezlonguri. Turiștii nu mai au unde să stea pe prosop

5090
13
Plajele, pline de șezlonguri. Turiștii nu mai au unde să stea pe prosop - fotofondopcsezlonguri-1436807443.jpg

Articole de la același autor

Litoralul a fost împânzit de turiști. Am avut deja cel mai aglomerat week-end din acest sezon și se anunță aglomerație mare în continuare. Pe unele plaje, abia dacă se mai găsește câte un loc, iar turiștii se plâng că nu au unde să se bronzeze, administratorii plajelor interzicându-le să-și întindă cearceafurile lângă șezlonguri.

Protecția Consumatorilor a primit deja numeroase sesizări de la persoane care spun că nu au fost lăsate să-și pună prosoapele pe nisip, ci obligate să închirieze un șezlong. "Nu mi se pare normal ca toată plaja să fie ocupată de paturi sau șezlonguri și ceilalți, care vor să stea numai două-trei ore sau să stea pe nisip, să nu fie lăsați să stea pe cearceaf. În Mamaia, nu mai ai unde să te duci la plajă. Trebuie să le dai lor bani pe paturile lor. Am fost zilele trecute cu cei doi copii. Pe căldurile astea, nu putem să stăm mai mult de două ore pe plajă cu ei, așa că nu se justifică să închiriem șezlong. Ne așezasem lângă apă, pentru a fi mai ușor să-i supraveghem, dar am fost rugați să ne mutăm din fața șezlongurilor, să ne ducem în spate, după toate rândurile de paturi. Adică la marginea plajei. Și, pentru că am vociferat, am fost poftit să merg în altă parte, pe motivul că acestea sunt regulile la ei pe plajă", ni s-a plâns Viorel Conu, din Craiova.

O treime din plajă, liberă pentru prosoape

Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, în contractele de închiriere cu cei care administrează plajele este prevăzut faptul că ei nu au voie să pună șezlonguri la mai puțin de cinci metri de la malul apei. Astfel, nu trebuie îngrădit accesul utilajelor pentru igienizarea plajelor, pe timpul nopții. Însă, deocamdată, nu au fost aplicate amenzi celor care încalcă această reglementare.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Alexandru Marius Dunca, îi avertizează însă pe administratorii de plaje că o treime din suprafața acestora, inclusiv zona țărmului, trebuie lăsată liberă pentru turiștii care nu vor să închirieze șezlong. Potrivit acestuia, comisarii OPC primesc zilnic sesizări de la turiști.

"Operatorii economici nu respectă legea. Trebuie să asigure 30 la sută cu deschidere la mare în partea stângă, în partea dreaptă, unde doresc, acces pentru consumatorii care vor să facă plajă pe prosop. Ei sunt ținuți spre ieșire și nu este în regulă", a declarat șeful ANPC.

Riscă să li se ridice autorizația

Deși sunt semnale că astfel de practici ale agenților economici sunt pretutindeni pe litoral, ABADL nu a aplicat amenzi. Mai mult decât atât, pentru astfel de abateri grave, reprezentanții ABADL sunt singurii care pot ridica autorizația pentru plaja respectivă. Șeful ANPC a spus, în numele instituției pe care o conduce, că nu va ezita să facă plângeri către Ministerul Dezvoltării pentru a li se ridica autorizațiile administratorilor de plaje care nu respectă toți consumatorii.

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
nisipinslip
14 iulie 2015
sezlong

Plaja nu mai are niciun farmec atunci cand nu mai simti finetea si fierbinteala nisipului pe talpi si sub prosop. A sta tolanit pe un cadru de plastic pe care sa platesti cateva zeci de lei, pentru ca sincwr nu mai ai loc altfel pe plaja, mi se pare o fita naspa si o golanie in acelasi timp

j
30 iulie 2015
j

Aceiasi poveste dar in alt an.Ati auzit voi ca s-a ridicat autorizatia la cineva?Si nu se va ridica niciodata.Cum spunea cineva mai sus politica dobrogeana de kkat.Apar si mananca ceva in presa si nu se ia nici o masura.Noi constatenii suntem cei mai oropsiti.Primaria si autoritatile doar ne fura,nu ne ajuta cu nimic.

nume
24 august 2015
colaborare

1 Colaborare cu castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Selectam urgent persoane din toate localitatile tarii, pentru colaborare part-time sau full-time. Castigurile, de 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), vin din prima luna, iar activitatea este extrem de simpla. Garantam seriozitate maxima si cerem acelasi lucru. Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email: [email protected]

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Marţi, 14 Iulie 2015
Stire din Cultură-Educație : Travka, în Vama Veche
Pagina a fost generata in 0.5478 secunde