Povești de groază din autobuzele RATC. Călători sechestrați și copii intimidați de controlori zeloși

4611
15

Articole de la același autor

"Eram într-un autobuz 43. Trei con-troloare au prins două eleve care nu aveau bilete, nu le-au lăsat să coboare unde vroiau și le-au spus că le dau amendă. Una dintre ele a reușit să coboare la o stație, moment în care controloarele s-au supărat foarte tare și nu au mai deschis ușa deloc. I-au făcut semn șoferului și vreme de câteva stații, până la cap de linie la Cireșica, nu deschidea decât ușa de la mijloc. Cine ajungea să coboare bine, cine nu, cobora la următoarea stație. Până când au început oamenii să strige și să se ia de șofer. În tot acest timp, controloarele o țineau pe elevă de haină. Săraca, începuse să plângă și să tremure toată", ne-a povestit T.D., un constănțean șocat de comportamentul controloarelor prea zeloase. 


Un alt constănțean revoltat ne-a sunat și ne-a detaliat un episod asemănător, când șoferul a ținut ușile închise la cap de linie, pentru că erau trei persoane prinse fără bilet. Ceilalți călători au fost nevoiți să aștepte aproape 10 minute în autobuz, până când controlorii au terminat de negociat cu călătorii frauduloși. 


Controale după ce criterii? 
Cu toții am mers măcar o dată cu autobuzele RATC. Mulți dintre noi suntem nevoiți să călătorim zilnic cu aceste mijloace de transport și asistăm, fără să vrem, la scene în care reprezentanții RATC fac control numai la cetățenii de bună- credință, fără ca măcar să-i bage în seamă pe romi, sau li se cășună pe câte un pensionar căruia i-a expirat abonamentul și a uitat să și-l reînnoiască. 


"Dincolo de faptul că își fac meseria și este normal să-i amendeze pe cei care nu au bilet, controlorii nu au o atitudine corectă. Îi intimidează pe cei pe care i-au prins, îi sechestrează în autobuz și îi duc la cap de linie. Se iau de pensionari, chiar dacă aceștia au abonamentele plătite de primărie. Îi sperie pe bieții oameni și mai ales pe copii. Nu-i lasă să-și sune părinții, când ar trebui să le ia datele, să le lase o hârtie, scrisă dinainte, prin care să-i invite la sediul RATC, unde să le întocmească procesul verbal. Și, dacă nu se prezintă în 48 de ore, să le trimită acasă înștiințarea și amenda. Nu s-ar mai petrece adevărate tragedii, în fiecare zi, în autobuzele RATC", ne-a sugerat Mihai Stroe, din Constanța. 


Amendă de 100 de lei 
De cealaltă parte, reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun Con-stanța spun că nu au avut cazuri de călători care să se plângă că au fost sechestrați în autobuz și nici că ar exista abuzuri din partea controlorilor. 


"În momentul în care un călător este depistat că circulă fraudulos, este legitimat de către controlori și are două variante: fie să achite amenda pe loc, în valoare de 100 de lei, fie să i se întocmească proces verbal și să o plătească în termen de 48 de ore. Însă, controlorii nu pot să facă procesul verbal în timpul mersului, de aceea sunt duși călătorii frauduloși la cap de linie", a declarat, pentru "Cuget Liber", Nicolae Vatră, șeful Corpului de Control din cadrul RATC Constanța. 


Amenda plătită în termen de 48 de ore este tot de 100 de lei.


Ministerul Dezvoltării intenționează să introducă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei. Potrivit proiectului Legii serviciului de transport public de călători, supus dezbaterii publice, persoanele care călă-toresc fără bilet în mijloacele de transport în comun ar putea fi amendate cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei. Astfel, "constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei, per-soanele care călătoresc cu mijlocele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care dete-riorează mijloacele de transport". 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pintea
21 octombrie 2015
Sechestrare de persoana

De ce RATC nu renunta la aceasta armata de controlori platita de pomana care efectiv agreseaza fizic si psihic in special copii si batranii. Aceasta hartuie a calatorilor creeaza o imagine proasta regiei.Nimeni nu are voie sa călătoreasca fara sa plătească biletul. De ce nu se aplica masurile din tarile civilizate. Langa scaunul șoferului este un dispozitiv in care bagi bani daca vrei sa plătești cash si care are si un cititor magnetic de care doar atingi cardul in caz ca ai abonament. Nu ai bani, sau abonamentul e expirat ești politicos invitat sa cobori.Plata cash ar fi o masura utila pentru cei care nu au bilet si motiveaza, pe buna dreptate, ca nu a avut de unde sa-l cumpere . A trecut vremea cand autobuzele erau incarcate acum au mai putini pasageri decat un maxi-taxi.Din pacate la noi exista la usa din fata un cititor uman adica soferul caruia daca ii dai 1 leu poti urca linistit in autobuz.Acei controlori care efectiv sechestreaza o persoana ar trebui dati in judecata. Gigi Becali pentru ca a sechestrat un hot a fost condamnat.

Sagetator
21 octombrie 2015
Spaga pt controlori

Aiureli....Strategia de intimidare a calatorului prins este intimidarea,inducerea fricii astfel incat acesta ca sa scape de ei sa le dea neoficial niste bani chiar daca nu au suma intreaga pt amenda oficiala sau act de identitate.Asta asteapta ei,spaga.Daca va creste nivelul amenzilor o vor face si ei la cel al spagilor.Nu cer,nu solicita bani negri dar prin tot comportamentul lor agresiv asta fac,induc o presiune si o spaima care automat il fac pe cel vizat sa le lase de la caz la caz o suma undeva in jurul lui 20-30 lei.Etnicii niciodata nu-s controlati tocmai pt ca au tupeu,fac scandal si nu scot nimic de la ei.

Mihai
21 octombrie 2015
Jeguri de controloare

Foarte adevarate comentariile anterioare! Fix aceleasi lucruri semnalate i s-au intamplat fiului meu. La 30 de scunde dupa urcare, nu l-au asteptat sa-si composteze biletul, desi avea o batrana inaintea sa pe care o ajuta. Au tabarat 3 mahalagioaice pe el si efectiv l-au sechestrat cu ajutorul soferului mai bine de 30 de minute la cap de linie, facandu-l sa si intarzie de la scoala. A trebuit sa fuga de la servici sotia mea pentru a-l scoate din mainile jegurilor alea umane. Ce noroc au avut ca eu eram plecat la servici si ca fiul meu a ales sa o sune pe maica-sa si nu pe mine! Niste infecte care au ajuns pana acolo incat le ofera bilet gata compostat tiganilor din autobuz pentru a nu fi batute de acestia. Pe batrani si pe copii insa, ii abuzeaza si ii terorizeaza. Ce-as baga la urgenta o javra de asta....

Flori
21 octombrie 2015
Suparare mare

Chioscuri pentru a cumpara bilete nu sunt in toate statiile, asa cum ar trebui! Apoi. Controloarele acuza ca linse vorbeste urat sau ca sunt injurate, justificand astfel atitudinea.agresiva pe.care o au. Dar am fost.martora a zeci de scenein care ele erau cele agresive nejustificat

zoro
21 octombrie 2015
hai ca e simplu

Mâncați kkt cu amendă scrisă la cap de linie. Te găsește fără bilet, coboară și controlorul și contravenientul la prima stație și se scrie amendă. Dacă mi se sechestrează copilul, direct proces pt abuz în serviciu, amenințare, sechestrare și mai discutăm după aceea. Romanul e fricos, până nu ridica unul tonul, nu se face dreptate. Pun pariu ca numai repetenți și la școală și în viață, ca oameni s-a văzut. Deci zero pe linie, nu poți să te porți așa cun un copil și să credem altceva despre ține.

DODO
21 octombrie 2015
punct si de la capat

haideti , mai intii sa ne lepadam NOI de smecherii ,sa fim corecti, sa ne educam copiii sa fie ca noi si sigur nu va mai fi nevoie de controale s-au vor deveni mult mai civilizate. Nu realizati ca un numar mare de fraudulosi duce la cresteri de preturi la bilete ? tirul opiniei trebuie orientat spre blatisti nu spre cei care se lupta efectiv cu tupeistii. Aceeasi optica a fost cind ANAF a inceput raziile,multi ii huiduiau si s-a vazut apoi ce a iesit la lumina. Am un repros ca la controale ,de tigani ( care in unanimitate nu au bilete )nu se ia nimeni. Persunal am avut o experienta de acest fel ,cind o piranda cu plod m-a luat pe sus sa-i cedez locul ( de bilet nici nu se discuta ) iar cind i-am reprosat asta , in jurul meu au aparut citiva bruneti destul de agresivi.

zoro
21 octombrie 2015
sa ne lamurim

Nu spune nimeni sa nu respecti regulile, de acord, sunt pentru. Insa am exemplu personal, un membru al familiei a fost abordat inainte sa taxeze biletul, a fost nevoita o alta ruda sa alerge cu masina pe langa autobuz ca sa o ia pt ca o tineau sechestrata. Vorbim de abuzuri, nu de respectat o regula. Intrebarea, pt ca se pare ca nu ai citit tot, este de ce de tiganet si alte specimene nu se iau insa agreseaza batrani, copii si pe cei vulnerabili. Pentru asta merita respectivii nitse lucruri care se pedepsesc prin lege doar daca ma apuc sa le descriu. Comentam abuzul si nu nerespectarea unor reguli de bun simt.

Răspuns la: punct si de la capat
Adăugat de : DODO, 21 octombrie 2015
haideti , mai intii sa ne lepadam NOI de smecherii ,sa fim corecti, sa ne educam copiii sa fie ca noi si sigur nu va mai fi nevoie de controale s-au...
cristina
21 octombrie 2015
Aiurea

Tot ce fac ele e pt a intimida ,ca la cap de linie sa dai si tu acolo 20' de lei. Sau am dat 1leu la sofer si controloarea a inceput efectiv sa zbere "ce ma nu.ti mai ajunge salariul" ,Dar in schimb ele pot sa rupa procesu verbal pt 20de lei

iulian
21 octombrie 2015
bilet

controlorii ar putea sa bifeze biletul pentru cei care nu au avut timp sa-l composteze; unii controlori se inteleg foarte bine cu rromii pe care ii lasa in pace, elevii pana la cls 4-6 ar putea fi iertati, sunt copii si inteleg usor ca au gresit.

Răspuns la: Jeguri de controloare
Adăugat de : Mihai, 21 octombrie 2015
Foarte adevarate comentariile anterioare! Fix aceleasi lucruri semnalate i s-au intamplat fiului meu. La 30 de scunde dupa urcare, nu l-au asteptat...
Cryss
21 octombrie 2015
RATC

Pe linia 2-43 li se permite tiganilor sa urce si cu fier vechi de la Poarta 6 pana pe 1 Mai Vechi.Soferul primeste pentru acest serviciu o suma de bani. Se intampla zilnic,nu am vazut pe nimeni sa ia masuri.Mai sunt si soferi care nu le permite sa urce,dar in 90% din cazuri acestia urca fara nici o problema. Plus ca cei care dau 1 leu la sofer nu sunt niciodata luati la rost de controloare.De ce? Sunt un calator care nu urca in autobuz daca nu are bilet,prefer alt mijloc de transport daca nu gasesc casa de bilete.Si casele de bilete sunt o mare problema.Ar trebui instalate automate pentru bilete in fiecare statie ca in orice oras civilizat. Se incurajeaza calatoria fara bilet prin leul primit de sofer si prin lipsa automatelor in statiile de autobuz.Este aberant sa-i ceri unui calator bilet in conditiile in care acesta urca dintr-o statie in care nu exista nici automat si nici casa de bilete.Ar trebui rezolvata in primul rand aceasta problema.Mi-e greu sa cred ca cei din conducerea RATC nu stiu acest lucru.

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5525 secunde