S-a schimbat lista de alimente pe care românii vulnerabili le primeau

2351

Articole de la același autor

Persoanele aflate în situații vulnerabile beneficiază și anul acesta, de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde, dar și de pachete de alimente.


Pachetele cu alimente vor trebui ridicate, potrivit normelor programului, ce sunt cuprinse în HG 70/2024, aplicabilă deja, de la centrele speciale de distribuție, de către fiecare beneficiar în parte, așa cum s-a stabilit printr-o hotărâre apărută în luna februarie.


O schimbare apare și în ceea ce privește lista produselor incluse în pachetele cu produse alimentare, aceasta fiind modificată recent, printr-un ordin apărut recent.


Din listă a fost eliminată smântâna de gătit, iar cantitatea de făină și carne conservată de porc a fost redusă, scrie avocatnet.ro.


Mai exact, pachetele vor conține produsele din tabelul de mai jos:


Potrivit normelor, persoanele defavorizate vor putea primi pachetele în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identității persoanei pe listă și a semnării de primire a produselor alimentare.


Totodată, pachetele cu alimente se vor ridica personal de la centrele de distribuire din localitatea de domiciliu.


Există însă și excepții. De exemplu, în cazul destinatarilor finali nedeplasabili, autoritățile administrației publice locale vor trebui să asigure livrarea pachetului cu alimente la domiciliul sau reședința acestora.


În acest an, pachetele vor avea o valoare de cel mult 125 de lei și se vor acorda, o dată la șase luni, persoanelor cu venituri mici, respectiv celor ce primesc ajutor de incluziune, ajutor pentru familia cu copii ori celor care se află în situații critice de viață.


Pentru a se stabili existența unei astfel de situații, autoritățile locale trebuie să desfășoare o anchetă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6338 secunde