Scandal pe tema subvenției la încălzire de iarna trecută. Constănțenii mincinoși, banii înapoi!

4817
16

Articole de la același autor

Reprezentanții asociaților de proprietari din municipiul Constanța au profitat de invitația primarului interimar Decebal Făgădău de a vorbi despre campania de curățenie și și-au spus toate of-urile pe care le au pe suflet. Așa a aflat edilul cât de supărați sunt constănțenii pentru că plătesc un tarif foarte mare la gigacalorie, pentru că RADET nu-i lasă să se debranșeze, pentru că apa rece este scumpă, pentru că străzile nu sunt asfaltate și așa mai departe. 

"Nu suntem de acord cu acordarea subvențiilor la căldură pentru chiriașii cu chirii cuprinse între 200 și 250 de euro pe lună, pentru chiriașii studenți, care nu se cazează la cămin, pentru studenții străini, pentru familiile unde soțul este navigator (cu toții știm că salariile sunt cel puțin 2.000 de euro pe lună), pentru apartamentele cu trei sau patru camere, unde stă o singură persoană, pentru proprietarii care își închiriază o cameră sau două în propria casă și nu le înregistrează ca venit. Nu este normal ca aceia care nu muncesc să primească subvenție maximă, să stea bine-mersi la căldură, în chiloți și maiou în casă, iar cei care se chinuiesc și muncesc să primească numai câteva procente și să stea în frig pentru ca să poată să plătească. Dacă suntem toți fii ai orașului, de ce nu suntem tratați legal și de ce să nu beneficiem toți de aceeași subvenție. Solicităm ca gigacaloria să fie subvenționată pentru toți, pentru a se termina odată cu favorizarea unora și defavorizarea altora", a spus Corneliu Pârvu, reprezentantul a cinci asociații de proprietari din cartierul Tomis Nord. 

Acesta a mai atras atenția primarului interimar Decebal Făgădău că foarte multe persoane dau declarații false privind veniturile, astfel încât să poată beneficia de o subvenție cât mai mare la încălzire. 

Subvenție la căldură pentru toți constănțenii 
Decebal Făgădău a recunoscut că nu îmbrățișează ideea subvenției în funcție de venit și că se caută variante și soluții pentru acordarea aceleiași subvenții pentru toată populația municipiului. 

"Voi propune Consiliului Local acordarea unei subvenții unitare de 90 la sută și ajutoarele pentru persoanele vulnerabile să se dea numai în anumite condiții. Această subvenție unitară ar trebuie să aducă prețul gigacalorie la un prag de suportabilitate cât mai larg, să nu mai avem gigacaloria la 384 de lei, pentru că nu mi se pare corect față de constănțeni. La 1 noiembrie, voi anunța care va fi propunerea pentru sezonul rece 2015 - 2016", a declarat primarul interimar. 

Le vor cere banii înapoi 
În ce privește constănțenii care au primit subvenție iarna trecută, dar au fost depistați cu venituri mai mari decât cele declarate, aceștia vor fi puși să dea banii înapoi. 

"Noi am avut la primărie un audit de la Curtea de Conturi, care ne-a pus la dispoziție baza de date cu conturile și veniturile celor care au declarat pe propria răspundere mai puțin. Va urma o campanie prin care cei care au declarat fals vor da banii înapoi. Este vorba despre aproximativ 3.700 de persoane. Acestea vor fi urmărite pentru a se recupera sumele de care au beneficiat deși nu aveau dreptul", a aruncat bomba primarul Făgădău. 

Deocamdată, nu a fost făcută publică lista acestor persoane și nici nu au fost trimise înștiințările de plată. 

Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
a
2 octombrie 2015
a

La ce am patit noi in Romania sa vedeti ce o sa pateasca romani vostri care sunt la noi

a
2 octombrie 2015
a

Sa va luati romani care sunt la mine in republica sau o sa-i trimit eu in cosciug inapoi in Romania

Parvu corneliu
2 octombrie 2015
Completare la Fara resentimentesedinta cu primarul

Completare la articolul rasdpuns "Fara resentimente " imi permit sa va fac cunoscute si alte probleme vitale care le-am ridicat in acea sedinta si anume : - pretul foarte mare la apa rece si calitatea proasta a apei precum si gustul deplorabil acum in toate zonele Constantei. - pretul mare pentru locurile de parcare respectiv 194 lei pe an ,pentru niste locuri care sunt langa blocuri deci ale noastre,nu sunt amenajate ,nu sunt udate nu sunt maturate ,nu seplanteaza flori pe ele , deci primaria nu face niciun efort pentru mentinerea lor , cu alte cuvinte unpret total nemeritat . Am solicitat micsorarea pretului daca se poate chiar la jumatate. - Am solicitat micsorarea taxei de habitat .Suma de 120 lei/an este exagerata. Cu ce se deosebeste cantitatea de deseuri de la un ins cu venit mai mare fata de unul cu venit mai mic ? Sa se revina la pretul initial de 36 lei sau la o suma decenta si mai usor de suportat. - Am solicitat simplificarea circuitului documentelor privind debransarile de la RADET pentru cei care isi instaleaza gaze naturale sau pur si simplu vor debransare totala sau partiala din lipsa de posibilitati materiale . Nu am uitat sa amintesc si faptul cum suntem furati de acei 160 lei care insotesc dosarul pentru debransare si careeste respins din motive diferite inventate de RADET . - Am solicitat taieri de pomi care pun in pericol viata oamenilor si siguranta masinilor parcate pe trotuare sau in dreptul acestora. Deci eu personal am solicitat toate acestea . Astept raspuns in fapte , Colegii din sala au solicitat si dansii rezolvarea problemelor cu care se confrunte si dansii . Inca o data regret ca nu ati fost si dvs. in sala ca sigur aveati o alta impresie despre noi administratorii,presedintii si primar. Poate ca abia acum intelegeti care ne sunt atributiile si pentru ce ne razboim permanent cu unitatile locale . PENTRU REZOLVAREA PROBLEMELOR DVS. VA MULTUMESC PENTRU RABDAREA CU CARE ATI CITIT CELE SCRISE . O SEARA BUNA SI LA MAI BINE PRECUM SI LA MAI MULTA OMENIE . -

ath
2 octombrie 2015
Domnule Parvu Corneliu

Chiar daca este tarziu,sper sa cititi raspunsul meu la comentariul dumneavoastra.Multumesc si apreciez tonul dumneavoastra conciliant.Pentru ca am zeci/sute de postari in acest ziar,vreau sa fac cateva precizari.In primul rand nu-mi doresc sa ajung "cutitasul" orasului/internetului.Sunt un simplu cetatean nici bogat nici mai sarac decat zecile de mii de cetateni ai orasului.Cand va veni vremea imi voi da numele in clar.Nu am preferinte politice,nu am masina,nu am US Army Jepp,nu-mi fac vacante la Roma.Am un singur apartament si traiesc din munca mea.Incepand din anul 2000,plata facturilor la intretinere a ajuns un cosmar pentru mine.Facturile lunare la intretinere pe timp de iarna au depasit cu mult 1/2 din veniturile mele lunare.Am vandut un teren,am facut imprumuturi la banca ca sa tin piept facturilor la incalzire(si fiscului).Ca sa platesc intretinerea, am o datorie la o banca esalonata pana in anul 2019.Probabil ca in situatia mea sunt mii/zeci de mii de cetateni ai orasului.Din cauza asta imi vars nervii pe administratia locala,pe politicieni si administratiile de proprietari care in viziunea mea sunt vinovate ca au coalizat cu "baietii destepti".Daca cineva se simte jignit in comentariul meu anterior IMI CER SCUZE.Va rog iertati-ma ! In legatura cu domnul Fagadau dati-mi voie sa va contrazic.Va rog sa-i transmiteti urmatoarele daca aveti ocazia.Fagadau nu are ce sa ne demonstreze.Pe Fagadau l-am asteptat 15 ani,a fost mana dreapta a lui Mazare,si a demonstrat ca este un servitor supus.Fagadau mai are doua posibilitati incepand de azi pana la alegerile care vin:1(UNU)-Fagadau trebuie sa DECLARE in PUBLIC ca s-a DESPARTIT de MAZARE si atunci va fi iertat.(Nu a facut-o.Chiar a declarat ca il regreta pe Mazare.La ce sa ma astept ? ) si 2(DOI)-Daca nu declara ca se desparte de Mazare este OBLIGAT sa-si asume si dezastrul pricinuit de vechiul primar.Daca vrea sa fie continuatorul vechiului primar este obligat sa-si asume si dezastrul din oras.Asa este viata.FAGADAU ARE DE ALES.Daca alege varianta 2(DOI) criticile mele(ale nostre) vor fi si mai acide.O seara buna !

eugenia
3 octombrie 2015
lui ath

perfect deacord cu dvs dar cum iesim din aceasta problema? nu exista nici o autoritate care sa verifice administratorii ba mai mult ei sunt sustinuti si incurajati sa fure si sa umfle facturile chiar de furnizorii de servicii-raja ,radet pt ca sa isi recupereze ei pierderile si furaciunile. Cu Fagadau va fi mai rau si asa ajungem sa il regretam pe Mazare,pe Ceasescu...

Răspuns la: Asociatia de proprietari-organe de represiune bolsevice
Adăugat de : ath, 2 octombrie 2015
ASOCIATIA DE PROPRIETARI este un ORGAN DE PARTID SI DE STAT sau este un ORGAN AL PRIMARIEI.Sunt unul din cei care au sustinut si sustin si azi...
16 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3302 secunde