Se oprește curentul! Consumatorii din șapte localități sunt afectați

280
Se oprește curentul! Consumatorii din șapte localități sunt afectați - x-curent-1718106670.jpg

Articole de la același autor

Reţele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a

funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Miercuri, 12 iunie, se va întrerupe curentul la silozul din Negru Vodă, între orele 9:00-17:00. În municipiul Medgidia, întreruperile se vor face în intervalul orar 8:00 - 16:00, iar în municipiul Constanța, se vor afla în aceeași situație consumatorii de pe Prelungirea Meșteru Manole, General Eremia Grigorescu, Mareșal Ioan Antonescu şi Prelungirea Lanului. Tot în Constanța, nu va fi lumină în zona Cireșica, pe strada Dispensarului nr. 18, strada Dispensarului nr. 10 A, aleea Melodiei nr. 3,

strada Mărgăritarelor, aleea Căprioarei (orele 8:30 - 16:30). Ultimele întreruperi sunt valabile în localitatea Băneasa, pe străzile Stadionului și Deal, în localitatea Darabani și în localitatea Stupina, pe strada Școlii (orele 9:00 - 17:00).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4784 secunde