Spectacol gastronomic la târgul de Crăciun de la Brașov

745
Spectacol gastronomic la târgul de Crăciun de la Brașov - brasov1-1701457304.jpg
Mii de brașoveni, dar și turiști veniți din țară sau din străinătate au fost, joi, martorii aprinderii luminilor de Sărbători din centrul istoric al Brașovului. Peste 1,2 milioane de leduri multicolore vor lumina orașul de la poalele Tâmpei.


A venit rândul Brașovului să îmbrace haine de sărbătoare. Iar Piața Sfatului a fost plină până la refuz, joi, 30 noiembrie, în momentul aprinderii luminilor în centrul istoric și pe principalele bulevarde ale orașului.


Luminițele se închid noaptea „Decembrie de poveste la Brașov”, așa cum l-au numit autoritățile locale, înseamnă un brad imens în centrul orașului, dar și peste 200.000 de leduri din bradul de Crăciun din Piața Sfatului. În total, 1,2 milioane de beculețe vor lumina cele mai importante zone din Brașov cu ocazia venirii Crăciunului, relatează libertatea.ro


Doar că beculețele nu vor fi aprinse toată noaptea în Brașov. „Pentru că reducerea consumurilor de energie electrică este o prioritate, în noile zone în care avem iluminat de sărbători, acesta va fi oprit în intervalul 1.00 – 6.00, iar în centrul istoric, în același interval, vom reduce fluxul luminos. Va rezulta astfel o reducere cu 41 la sută a consumului de energie electrică”, au anunțat oficialii primăriei.


Zeci de produse gastronomice Odată cu aprinderea iluminatului festiv și-a deschis porțile și târgul de Crăciun, cel mai mare pe care Brașovul l-a avut până acum. 62 de căsuțe cu produse gastronomice calde și reci, meșteșugari și artizanat, vor fi gata să-și aștepte cumpărătorii.


„Brașovenii și turiștii pot gusta langoși, jumări, cârnați, sarmale, piftie, iahnie cu fasole, coaste în untură, pastă de jumări și untură pe pâine, cârnați cu fasole și murături, iahnie de fasole cu ciolan, cârnat în pită, varză călită cu cârnați, dar și pălincă, vin fiert, țuică fiartă și siropuri naturale”, anunță organizatorii târgului. Nu vor lipsi nici produsele tradiționale din zona Brașovului, de la caltaboși, cârnați, jambon, ciolan, pastramă, până la turtă dulce, cozonac, kurtos kalacs sau ciocolată de casă.


În plus, meșteșugarii și artizanii vând decorațiuni din rășină, ornamente și decorațiuni de Crăciun, șosete și căciuli de lână împletită, mănuși și papuci de blană, haine din lână, dar și ceramică decorativă.


În această perioadă, brașovenii și turiștii se pot delecta cu piese de teatru, ateliere de creație, concerte de colinde, expoziții de artă și recitaluri muzicale. Iar Moș Crăciun îi va asculta pe cei mici și le va oferi daruri în Piața Sfatului, între 17 și 23 decembrie, începând cu ora 17.00.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4299 secunde