Povestea unui constănțean păcălit de dezvoltatorii imobiliari din Valu lui Traian

Țeapă: Casa visurilor, o construcție de ... coșmar!

6863
11

Articole de la același autor

Bucuria de a sta la casă, de a-și crește copiii la curte, a devenit coșmarul unui constănțean de bună- credință. Omul a făcut

un credit cu ipotecă și și-a cumpărat o casă în Valu lui Traian. Acum regretă amarnic și i-a dat în judecată pe cei care au construit casa, pe cei care au semnat recepția finală și evaluatorul pe baza raportului căruia a fost acordat împrumutul.

În numai trei ani, Cristian Tănase a trecut de la extaz la agonie. Casa pentru care ar trebui să plătească 400 de dolari pe lună, timp de 30 de ani, stă să cadă.

"Pereții casei s-au crăpat, plafoanele sunt distruse și de-abia se mai ține tencuiala. În ziduri au apărut crăpături imense, de parcă se duce la fund casa asta. Avem doi copii și am ajuns să stăm cu frică în casă, să nu cadă tavanele în cap", ne-a declarat Cristian Tănase.

Conform documentelor de vânzare - cumpărare, imobilul, situat pe un teren de 250 de mp, are o suprafață de 77 de metri pătrați, cuprinzând un living de 25 de metri pătrați, două dormitoare de câte 12,78, respectiv 12,67 de metri pătrați și o baie de 6,7 metri pătrați. Pentru această casă, Cristian Tănase a plătit 43.000 de euro și a luat împrumut 44.000 de dolari, diferența până la prețul casei, adică 25 la sută, reprezentând avansul cu care a venit cumpărătorul.

"În realitate, casa este mai mică decât în acte. Autorizația de construcție este emisă în 2009, dar casa era deja construită atunci. Evaluatorul pe care l-a adus IFN-ul de la care am luat creditul a spus că totul este în regulă. Noi ne-am mutat la sfârșitul anului 2011, după care casa a început să se deterioreze. De cinci luni, nu am mai plătit ratele, am înaintat proces, am făcut un nou raport de evaluare, la cererea Judecătoriei Constanța, și am aflat că urmează să fiu executat silit pentru că am restanțe la credit, deși eu nu am fost notificat despre acest lucru. Practic, am luat împrumut 44.000 de dolari și am returnat, la această oră, 53.000 de dolari, iar la finalul celor 30 de ani, se adună suma de 144.000 de dolari", ne-a mai povestit proprietarul ghinionist.

"Construcția nu are fundație corespunzătoare!"

Din raportul de expertiză tehnică judiciară realizat în dosarul civil, la cererea Judecătoriei Constanța, reiese foarte clar că imobilul are probleme foarte mari și că nu a fost respectat nimic din proiectul pe baza căruia a fost emisă autorizația de construcție.

"Structura de rezistență este realizată din zidărie BCA. Pentru pereții exteriori, s-a utilizat BCA de 20 de cm, iar pentru pereții interiori (cel longitudinal, care a fost investigat distructiv), BCA de 15 cm. Aceste grosimi de ziduri nu respectă prevederile din proiectul întocmit pentru obținerea autorizației de construire. Construcția nu are fundație corespunzătoare. Pe zona investigată nu s-a regăsit termoizolația care este prevăzută în planșa de detalii fundații. Construcția nu are sâmburi și centuri din beton armat. Șarpanta nu este ancorată de clădire prin centura-coșoroabă și mustăți, conform detaliului din planșa R3, semnată de inginerul Feidan Emin. Șarpanta nu este ignifugată, conform precizărilor din pro-iectul tehnic. Termoizolația acoperișului - vată minerală - pe zona investigată are o grosime de 5 cm, nu de 15 cm, cum este prevăzut în proiect. Nu s-a respectat soluția de învelitoare prevăzută în proiectul pentru obținerea autorizației".

Expertul tehnic judiciar, cel care a semnat raportul, precizează: "Având în vedere aspectele prezentate mai sus, starea tehnică a construcției nu permite exploatarea acesteia în condiții de siguranță și se impun măsuri de intervenție care să corecteze inadvertențele constatate. Conform legislației în vigoare, măsurile de intervenție se realizează pe baza unei expertize tehnice întocmite de expert atestat MLPAT și în baza unui proiect tehnic cu detalii de execuție după obținerea avizelor și acordurilor legale".

Autoritățile locale, direct responsabile

Cristian Tănase este revoltat și de modul în care și-au făcut datoria reprezentanții Primăriei Valu lui Traian, cei care au dat autorizația de construcție, deși imobilul era ridicat deja și au semnat apoi recepția finală, deși nimic din proiect nu se regăsește la fața locului. Am încercat să cerem și o părere de la primarul localității, Florin Mitroi, dar acesta nu a putut fi contactat și nici la primărie nu a fost de găsit.

Constănțeanul păgubit spune că este nevoit să ceară locuință socială, pentru că nu mai poate locui în casa care stă să cadă și speră ca instanța să-i dea dreptate și să scape de acest coșmar. Conform legislației, indiferent dacă va fi executat silit și va scăpa de imobilul neconform, tot va rămâne cu o datorie extrem de mare și imposibil de suportat pe lângă o chirie la o nouă locuință. 

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
GLORIA PAUL
10 decembrie 2017
OFERTA DE IMPRUMUT

Vești bune! Numele meu este Gloria Paul, cetățean românesc, locuiesc în STRADA CALAMARESTI, NR: 18, BRAD. Este un oraș din județul Hunedoara din regiunea Transilvania a României. Vreau să folosesc acest mediu pentru a oferi consiliere concretă tuturor cetățenilor români care caută un împrumut pentru a fi atenți, deoarece internetul este plin de fraude, acum câteva luni am avut nevoie urgentă de un împrumut din cauza finanțelor mele Situația nu este atât de bună și am fost disperată, am căzut în mâinile creditorilor falși, din Arabia Saudită și Singapore. Aproape am murit, până când un prieten de-al meu mi-a spus de un creditor foarte fiabil numit Mama. Elizabeth Andy, deținătoare a unei organizații globale de creditare, ea este creditor la nivel mondial; pe care l-am contactat și mi-a împrumutat un împrumut de 80.000Lei în mai puțin de 24 de ore cu o rată a dobânzii de 2% și mi-a schimbat viața întregii familii. Am primit împrumutul meu în contul meu bancar după mama. Elizabeth Andy mi-a transferat împrumutul când mi-am verificat soldul contului bancar și am constatat că suma pe care am aplicat-o a fost creditată în contul meu bancar Deci, pentru munca bună Mama. Elizabeth a făcut în viața mea și în familia mea, am decis să spun și să împărtășesc mărturia mea despre Mama. Elizabeth, așa că oamenii din țara mea și orașul meu pot obține un împrumut cu ușurință fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, vă rugăm să contactați mama. Elizabeth prin e-mail: ([email protected]) De asemenea, puteți să mă contactați la adresa de e-mail :( [email protected]). Acum, eu sunt proprietarul mândru al unei femei de afaceri bune și mari în orașul meu, Mai Dumnezeu Atotputernic să continue să binecuvânteze pe Mama. Elizabeth pentru munca ei bună în viața mea și familia mea.

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4405 secunde