Tot mai mulți români beneficiază de ajutor social

219
1
Tot mai mulți români beneficiază de ajutor social - xbeneficiari-1669882035.jpg
Potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), în luna octombrie, numărul beneficiarilor de ajutor social a fost de 155.596, cu 2.505 mai mulţi faţă de luna anterioară. Cei mai multe persoane au fost înregistrate în judeţele Dolj (9.655), Bacău (8.873), Buzău (7.556) şi Teleorman (7.455), iar cei mai puţini în Bucureşti (235) şi în judeţele Ilfov (856) şi Timiş (1.282). În ceea ce privește suma medie plătită beneficiarilor de ajutor social, aceasta a fost de 267 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 41,6 milioane de lei. Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (349 lei), Braşov (323 lei) şi Mureş (321 lei). Precizăm că venitul minim garantat este, la ora actuală, unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare. Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2006 secunde