Trenurile circulă în condiţii normale, la acest moment

337
Trenurile circulă în condiţii normale, la acest moment - trenuri2-1674826485.jpg

Articole de la același autor

Din cauza avertizărilor meteorologice de vreme nefavorabilă, din întreaga ţară, CFR Călători informează pasagerii să aibă în vedere faptul că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulaţia trenurilor proprii CFR Călători, compania a luat deja măsuri precum asigurarea locomotivelor Diesel de rezervă, pregătirea suplimentară a materialului rulant pentru circulație în condiții de iarnă şi verificarea suplimentară a trenurilor înainte de plecarea la drum.

Călătorii sunt sfătuiţi să poarte o vestimentație călduroasă. „În funcție de evoluția condițiilor meteorologice și a temperaturilor scăzute ce au implicații asupra infrastructurii feroviare și asupra funcționalității materialului rulant, pot surveni întârzieri sau eventuale modificări în programul de circulație al trenurilor de pasageri. În astfel de situații, se caută reducerea perioadelor de staţionare a trenurilor în linie curentă, gararea acestora în stații și remedierea într-un timp cât mai scurt a disfuncţionalităţilor indiferent de natura acestora. Personalul de tren este instruit să ofere informații călătorilor despre conexiunile la alte trenuri existente în situațiile de perturbare a traficului. La această oră nu sunt linii închise și nici trenuri blocate, toate magistralele feroviare sunt deschise, iar circulația se desfășoară în condiții normale de iarnă, de siguranță și securitatea călătorilor”, au precizat aceştia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2018 secunde