Valabilitatea permiselor de conducere crește de la 10 la 15 ani (proiect)

214
Valabilitatea permiselor de conducere crește de la 10 la 15 ani (proiect) - valabilitate-permise-conducere-1709042089.jpg

Articole de la același autor

Aproximativ trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani, în scopul reducerii costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat marţi de Senat, prima cameră sesizată în acest caz.


Proiectul pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice mai prevede creşterea siguranţei rutiere prin scăderea valabilităţii administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârtsa de 70 de ani şi peste această vârstă de la 10 ani la cinci ani.


Potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă, este de doi ani.
O altă modificare la proiect însuşită de plenul Senatului stipulează că permisele de conducere eliberate pentru toate categoriile, anterior publicării prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.


„Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere”, subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.


Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3565 secunde