Erdogan îl avertizează pe Biden în privinţa consecinţelor regionale ale conflictului din Gaza

2373
Erdogan îl avertizează pe Biden în privinţa consecinţelor regionale ale conflictului din Gaza - 1-1702630572.jpg
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat pe omologul său american, Joe Biden, cu privire la consecinţele negative regionale şi globale ale conflictului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, notează agenţia AFP.

Aceasta a fost prima discuţie între cei doi lideri de la atacul Hamas din 7 octombrie în teritoriul israelian, urmat în represalii de bombardamente israeliene asupra Fâşiei Gaza.

„Preşedintele Erdogan a declarat că intensificarea şi prelungirea atacurilor israeliene ar putea avea consecinţe negative regionale şi globale”, a informat preşedinţia de la Ankara într-un comunicat dat publicităţii după discuţia telefonică. „Retragerea sprijinului necondiţionat al Statelor Unite pentru Israel poate garanta o încetare rapidă a focului”, a insistat Erdogan.

Aliat tradiţional al cauzei palestiniene, şeful statului turc a denunţat în nenumărate rânduri şi în termeni virulenţi operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza şi sprijinul necondiţionat al Statelor Unite acordat Israelului, descris drept stat „terorist şi genocidar”.

Erdogan a spus că „Statele Unite au responsabilitatea istorică de a asigura cât mai repede posibil o încetare permanentă a focului în regiune”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4318 secunde