Video Cuget Liber, ziarul care a învins timpul. Spectacol aniversar, pe scena Clubului SNC

38336
5
Cuget Liber, ziarul care a învins timpul. Spectacol aniversar, pe scena Clubului SNC - serbare-cugetbun-1727370428.jpg
Ce poate fi mai frumos decât să reușești ca, la aniversarea a opt decenii de la apariția primului număr al cotidianului „Cuget Liber”, să strângi laolaltă marea familie care a clădit zi de zi acest ziar intrat în memoria colectivă drept brand al presei de la malul mării?

Miercuri, 25 septembrie 2024, va rămâne în istoria Trustului de presă „Cuget Liber” din Constanța drept ziua în care a fost inaugurată sala de festivități a Clubului SNC cu un emoționant spectacol aniversar, dedicat împlinirii a 80 de ani de la apariția ziarului „Cuget Liber”, una dintre cele mai longevive publicații din țara noastră și singurul cotidian din spațiul dobrogean care continuă să apară pe hârtie, concomitent cu ediția on-line.

În deschiderea serii, a fost proiectat un film documentar realizat de postul de televiziune Antena 3 Constanța (parte a Trustului „Cuget Liber”), care a ilustrat bogata și interesanta istorie a celui rămas peste decenii „cotidian de opinie și informație”.

În continuarea festivității, redactorilor șefi care au contribuit la apariția și promovarea ziarului de-a lungul timpului și până în prezent le-au fost înmânate, în semn de recunoștință, plachete omagiale. Rând pe rând au urcat pe scenă Aurelia Lăpușan, Traian Brătianu, Mihai Bocai, Ion Tița-Călin, Cosmin Zaporojan, Sorin Mihalache și Carmen Mocanu, care s-au bucurat de prilejul de a-și exprima public filiația.

Seara s-a încheiat cu un spectacol, din care n-au lipsit muzica ușoară, cântecele și dansurile populare românești și grecești interpretate de Rodica Șerban, Liliana Cornilă Licor, Ionuț Dulgheriu, Ansamblul Astras, Elena Plătică și Mihai Trăistariu.

A fost o seară în familia „Cuget Liber”, de care s-au bucurat toți cei care au acceptat invitația de a ne fi alături într-un moment atât de emoționant și pentru care le mulțumim și pe această cale. 



Comentează știrea

„Predaţi Flota ca să salvăm 14 milioane de români”! 5 septembrie 1944, „Ziua cea mai neagră” din Istoria Marinei Române
28 septembrie

--- https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-predati-flota-ca-sa-salvam-14-milioane-de-romani-5-septembrie-1944-ziua-cea-mai-neagra-din-istoria-marinei-romane-513350 ---

Orele astrale ale orașului Constanța. 25 august 1944, retragerea Flotei de Război germană din portul Constanța
28 septembrie

--- https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-orele-astrale-ale-orasului-constanta-25-august-1944-retragerea-flotei-de-razboi-germana-din-portul-constanta-513353 ---

20 august 1944 – „Ziua cea mai neagră” a orașului și portului Constanța
28 septembrie

--- https://cugetliber.ro/stiri-cultura-educatie-20-august-1944-ziua-cea-mai-neagra-a-orasului-si-portului-constanta-513416 ---

"Crăciun Tudora"
28 septembrie

"Felicitări stimata doamna Aurelia Lapusan.Felicitari pentru întreaga activitate. Va cunosc din 1975 din sediul bibliotecii Județene care era în clădirea unde actualmente este Curtea de Conturi.Ati fost,Sunteți și veți rămâne pentru mine un simbol al femeii implicate în toate domeniile de activitate. O doamna frumoasă,inteligenta,sociabila,,activa,respectuoasă,profesionista. Sunteți persoana care mi-a fost model in toate cazurile vieții mele.Va respect,va apreciez rămân o fidelă admiratoare și cititoare a tot ce publicați.Tudora Crăciun" --- https://cugetliber.ro/stiri-special-cultura-educatie-conf-univ-dr-aurelia-lapusan-fost-director-general-cuget-liber-cronicarul-orasului-meu-512582 ---

”Fie ca ziarului Cuget Liber să nu i se oprească niciodată rotativa!”
28 septembrie

„Din cele opt decenii de la primul număr «Cuget Liber», aproape trei le-am petrecut în slujba cuvântului scris la acest cotidian-emblemă la malul Mării Negre. Pentru devenirea mea, jurnalistul Simona Anghel de astăzi, datorez recunoștință scriitorului dobrogean Pericle Martinescu, a cărui strănepoată sunt și care a mijlocit angajarea mea, în 1986, la ziarul «Dobrogea Nouă», cu care se și deschide cartea mea de muncă. Datorez recunoștință Doamnei Aurelia Lăpușan, care în anul 1986 m-a investit cu încredere și mai apoi m-a îndrumat spre maturizarea profesională. Dar mai ales familiei mele, căreia nu i-a fost ușor să înțeleagă pasiunea mea pentru această profesie atipică, lipsită de program de lucru, ci doar de termene limită. Și cu toate acestea, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot aici m-aș vedea, așa că îi doresc ziarului meu de suflet să nu i se oprească niciodată rotativa!” --- https://cugetliber.ro/stiri-special-cultura-educatie-simona-anghel-redactor-cultura-educatie-fie-ca-ziarului-cuget-liber-sa-nu-i-se-opreasca-niciodata-rotativa-512531 ---

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2815 secunde