Video Registrul Auto Român: Activitatea staţiilor ITP, complet sistată după un incident în camera serverelor centrale
„Până la remedierea situației apărute, clienții se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate și în sistemul informatic. Angajații RAR îi vor anunța pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestațiilor sau, după caz, în alte situații speciale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanţii instituţiei.
Totodată, RAR a luat decizia ca plata pentru serviciile efectuate să fie făcută doar în momentul în care se vor fi eliberate documentele în format fizic.
Avaria a afectat și aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a ITP de către stațiile de inspecție tehnice autorizate, precum și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. În acest moment, activitatea stațiilor ITP este complet sistată.
„Incidentul a fost semnalat în data de 21.11.2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au declanșat și au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR.
Precizăm că situația NU a fost generată de un atac cibernetic, că NU a existat un incendiu în camera serverelor și că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii.
Ne prezentăm scuzele pentru această situație fără precedent și vă asigurăm că facem tot ce este tehnic posibil pentru a o putea remedia cât mai rapid, motiv pentru care toți angajații care au atribuții în gestionarea unei astfel de situații au lucrat în mod continuu de la apariția incidentului și vor fi mobilizați, prin rotație, 24 de ore din 24 până când vor fi restabilite toate sistemele informatice”, au precizat reprezentanţii RAR.