Video Militarilor rezerviști le-a ajuns cuțitul la os! "Ne-am săturat să mai fim Cenușăreasa MApN"

27779
18
Membrii Filialei 1 a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu Liga pentru Apărarea Drepturilor Militarilor, Asociația ROMIL, dar și cu Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), s-au adunat, ieri, la București, în fața Ministerului Apărării Naționale (MApN), pentru a protesta împotriva discriminării care s-a format între cadrele militare pensionate, în rezervă, și cele active.





Potrivit lui Ilie Truță, comandor în rezervă și președinte al SCMD, filiala Constanța, la protest s-au strâns aproximativ 5.500 de persoane, din mai multe zone ale țării și din toate structurile Ministerului Apărării Naționale (MApN). Printre aceste persoane s-au numărat Silviu Cristian Luncașu, general de brigadă în rezervă, Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP, Vasile Zelca, președinte SNPPC România, Păun Octavian - comandor aviație, Nicolae Roman - general maior și Mircia Chelaru, general în rezervă.

Protestul a fost organizat în baza nemulțumirilor care s-au adunat în ultimii ani, atât în ceea ce privește veniturile militarilor rezerviști și retrași, cât și asupra conducerii: „Ne aflăm în stradă pentru că ne-am săturat, ne-am săturat să mai fim bătaia de joc, să mai fim Cenușăreasa MApN, ne-am săturat ca un ministru pus politic, care habar nu are despre militarii țării, despre rezerviștii țării, să ia decizii proaste pentru noi. A ajuns o pensie de militar rezervist să fie cât o pensie a unei persoane necalificate. Este o bătaie de joc!”, a declarat Cosmin Dorobanțu.

Ilie Truță a susținut că speră ca până la data de 7 iunie problemele militarilor să fie rezolvate în Parlament.



Care sunt cerințele protestatarilor

O mare parte dintre persoanele care au participat la protest sunt sindicaliști care au venit în sprijinul rezerviștilor și al militarilor în retragere. Potrivit generalului Silviu Cristian Luncașu, drepturile pensionarilor militari nu sunt la nivelul NATO sau al Uniunii Europene: „Ne-am adunat a nu știu câta oară în fața sediilor autorităților de stat pentru a ne cere drepturile, drepturile legitime care au fost călcate în picioare și care sunt călcate sistematic în picioare. Niciodată în istoria României până în prezent forțele Armatei Române, mă refer la cadrele armate, dar și la cei în rezervă și cei în retragere, nu au suferit o batjocură atât de mare în ceea ce privește neacordarea sau ciuntirea unor drepturi legitime care ni se cuvin. Se spune de mii de ori că suntem stat membru NATO, că avem războiul ruso-ucrainean în coastă, sunt invocați rezerviștii și cei în retragere, dar domnilor guvernanți, drepturile militarilor în rezervă și ale celor în retragere proveniți din toate structurile militare ale României sunt oare la nivelul celor din NATO sau din Uniunea Europeană? Nicidecum!”.

Astfel, protestatarii vor să fie eliminate inechitățile dintre cadrele militare în retragere, rezerviste și active, dar și o pensie care să asigure un trai decent. „Susținem revendicările pensionarilor militari pentru că orice polițist și militar în activitate va ajunge să fie pensionar militar. România are nevoie de acești oameni. Pensia militară nu este pensie specială, este doar o recunoaștere a interdicțiilor și incompatibilităților din timpul activității. Acești oameni care ar trebui să stea acasă, iar statul să le răsplătească timpul pierdut în unitățile militare și în poliție, ies în stradă pentru a-și câștiga drepturile elementare, o pensie decentă, o pensie care să le asigure un trai decent, așa cum scrie în Constituția României.

Guvernul trebuie să asigure un trai decent poporului pe care îl conduce, iar din popor fac parte și pensionarii militari”, a declarat Vasile Zelca.

Octavian Păun, comandor în aviație, a susținut că este inadmisibil ca un militar profesionist activ să aibă solda de grad de 1584 de lei, în vreme ce un general cu patru stele în rezervă să primească 410 lei, de aproape patru ori mai puțin.



La rândul lui, generalul maior Nicolae Roman a transmis către MApN că jurămintele militare nu au fost depuse pentru persoane, ci pentru țară, iar cine crede că se joacă cu Armata Română se joacă de fapt cu viitorul lui. „Tânăra generație va trebui să înțeleagă că fără serviciu militar, România va fi pierdută. De aceea clasa politică viitoare are rolul de a trezi această națiune. Dacă nu ne vom trezi vom fi călcați în picioare și atunci nu va avea nimeni dreptul să zică că nu a știut acest lucru”, a spus generalul maior Nicolae Roman.

Reorganizarea totală a Armatei Române

Deputatul Mircia Chelaru, general în rezervă susține că structurile actuale ale armatei sunt învechite și că acestea trebuie să fie reorganizate în totalitate, astfel încât militarii rezerviști să fie folosiți și să se formeze o instituție specifică pentru coordonarea acestora: „Rezerva este întotdeauna gata de luptă, permanent, cu o misiune de luptă pe care o poate îndeplini în orice moment: situație de urgență, criză, stare de asediu, mobilizare sau război. De aceea trebuie creat Corpul Național al Rezerviștilor, în subordinea Statului Major al Apărării, iar toți rezerviștii să renască mai departe cu soldă de rezervist”.

Acesta a mai spus că, în prezent, problematica rezervei armatei este percepută ca o anexă a discuției, neavând prioritate printre alte subiecte și nefiind înțeleasă.



Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
DRAGOSTE
10 mai

????????????DAR ATUNCI CE SĂ SPUNĂ REZERVIȘTII CARE NU PRIMESC NICI UN BAN ,DAR L-A RAZBOI AVETI PRETENȚII SĂ MEARGĂ ÎN PRIMA LINIE !!!

Cornel Stan
10 mai

Acești militari au fost disponibilizați conform reformei care a avut loc în Armata Română și au primit plăți compensatorii.Peste 90% dintre aceștia sunt ofițeri. Nicidecum nu cer drepturi pentru maiștri militari și subofițeri. Am cerut comandorului Truță să treacă printre revendicări și faptul că unii militari la pensionare nu au primit plăți conform legilor, a Legii 80/1995. Pe el nu l-am interesat așa ceva.

ASTERIX
11 mai

A-i prezenta în prim plan pe cei 2 generali- psrlamentari care, timp de 4 ani nu au făcut 2 paie cruce pentru foștii lor camarazi de arme seamănă, mai degrabă, a campanie electorală decât a sprijin a revendicărilor protestatarilor.

Apostol Mircea
11 mai

După opinia mea pensionarii militari în retragere și rezerva din toate structurile Sistemului de Aparare ,Ordine Publica si Siguranță Nationala, au fost induși în eroare și trădați de lideri sindicaliști ca d-nul col.dr.istoric Dogaru care împreună cu persoane cu grade și funcții încă în activitate ,au lămurit pe decidenții politici din guvern și parlament sa adopte o lege a pensiilor militare de stat, după ce prin Legea nr.119/2010 și ulterior Legea nr.263/2010, pensiile militare deveneau pensii in sistemul public și se calcula pe baza punctajului mediu anual. În anul 2015 când a fost publicata Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, lege care a transformat pensiile militare în pensii necontributive, speciale ,raportat la formula de calcul , valoarea punctului de pensie era de 830 lei ,iar astăzi în 2024 ,valoarea punctului de pensie este de 2032 lei.Care ar fi fost cuantumul în plata al pensiilor militare acum când mărșăluim în spațiul public secondat de disprețul celorlați cetățeni, care cred ca pensiile militare sunt speciale și nesimtite? O alta șansa ratata a fost implementarea masurilor din PNRR, când Comisia Europeană și Banca Mondiala ,au insistat ca toate pensiile din România indiferent de beneficiari, și categoria socio profesionala de care au aparținut sa fie calculate după formula statuata în sistemul public de pensii.De ce sindicatele și rezerviști nu au solicitate prin adunări, mitinguri și demonstrații aplicarea prevederilor dinPNRR? Nu vreau sa dezamăgesc dar este târziu sa se mai obțină ceva.Poate acolo câteva procente.

Ion
11 mai

Ce războaie au dus erau grele ,toți sunt grași atunci nu au muncit nimic

Marian
11 mai

Da acesti rezervisti cu pensii trebuie chemati periodic la instructie, ei trebuie primii inregistrati in caz de, au fost si primesc platiti,plati de la stat pe timp de pace, acum fug toti, se pensioneaza si vor ,vor multi bani..

Gica
11 mai

Ferească Dumnezeu de război,muriți ca furnicile,nu știți să țineți o armă în mînă doar comentați.

Gica
11 mai

Marine noi militari de peste trei decenii suntem instruiți să ne apărăm tara și în caz de agresiune ,dar voi rîme de asfalt muriți cu arma în mînă nu știți să o folosiți,comentați fara sens rusinica maxima sa va fie rîme fara creer.

Gica
11 mai

Marine noi militari de peste trei decenii suntem instruiți să ne apărăm tara și în caz de agresiune ,dar voi rîme de asfalt muriți cu arma în mînă nu știți să o folosiți,comentați fara sens rusinica maxima sa va fie rîme fara creer.

Alex. Dinu
11 mai

Acest protest este în numele tuturor militarilor (activi, în rezervă, și retragere) adică soldați gradati, subofițeri, maiștri militari și ofițeri!!! În luptă, sau la instrucție fiecare are o misiune care concura în victoria în luptă. Toți sunt la fel de utili necesari importanți, indispensabili!!!

Răspuns la:
Adăugat de : DRAGOSTE, 10 mai
????????????DAR ATUNCI CE SĂ SPUNĂ REZERVIȘTII CARE NU PRIMESC NICI UN BAN ,DAR L-A RAZBOI AVETI PRETENȚII SĂ MEARGĂ ÎN PRIMA LINIE !!!
18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2378 secunde