video Timp de două zile, aproximativ 330 de polițiști constănțeni au acționat în operațiunea BLOCADA

1093
Timp de două zile, aproximativ 330 de polițiști constănțeni au acționat în operațiunea BLOCADA - politie-1-1705837925.jpg
În perioada 20-21 ianuarie a.c., aproximativ 330 de polițiști au desfășurat activități cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”, în județul Constanța. Polițiștii au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.


La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și rutiere.


Astfel, au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost verificate aproximativ 550 de vehicule și peste 120 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe.


Totodată, peste 200 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.


În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri.


Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 114.000 de lei.


De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 18 permise de conducere, dintre care 8 pentru depășirea limitei legale de viteză, și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.


Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.


Astfel, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Victor Climescu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism, pe strada Locomotivei, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 21.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 41 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice.


Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.


Totodată, acțiunea a avut și o componentă preventivă.


Astfel, polițiștii le-au adus la cunoștință conducătorilor auto prevederile Legii 213/2023, potrivit cărora nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.2002 secunde