Video Trafic de droguri de mare risc în Constanța! Două persoane, dintre care una de 19 ani, arestate

595
Trafic de droguri de mare risc în Constanța! Două persoane, dintre care una de 19 ani, arestate - trafic-de-droguri-1738166138.jpg
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în formă continuată și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.


Din probele administrate a rezultat că, în perioada iunie – noiembrie 2024, o persoană, de 19 ani, ar fi procurat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis), de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și 4-CMC) și substanțe psihoactive (4-BMC), către consumatori, din județul Constanța, cu sume între 260 și 900 de lei.


De asemenea, cercetările efectuate au relevat că, în cursul anului 2024, aceasta ar fi procurat o parte din cantitatea de drog de risc (canabis), destinată comercializării, de la o altă persoană, de 33 de ani, aflată în prezent sub măsura arestării preventive, dispusă într-un alt dosar penal instrumentat de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.


La data de 29 ianuarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea persoanei de 19 ani, pentru 24 de ore.


Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă a celor două persoane, pentru 30 de zile.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.


Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1568 secunde