Video Avalanşă de pacienţi la Spitalul de Urgenţă Constanţa. Aproape 600 pacienţi pe 24 ore
Un număr de 2.113 pacienţi (1.417 adulți și 696 copii) au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, începând de joi, 15 august şi până luni, 19 august, ora 8.00. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în perioada 16-17 august, când, în 24 de ore, au fost înregistrați 580 pacienți și internați, 86. Din totalul celor 2.113 pacienți, 344 au necesitat internare în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanţa, pentru tratament de specialitate şi monitorizare suplimentară. Dintre secțiile cu cele mai multe internări în ultimele zile, menționăm: Pediatria (74), Gastroenterologia (23), Neurologia (24), Cardiologia (24), Obstetrică- Ginecologie 1 (27) etc. „Având în vedere că cererea pentru serviciile medicale este în continuă creștere, conducerea SCJU Constanța ia măsuri constante pentru a gestiona eficient resursele umane și financiare şi pentru a asigura, astfel, prestarea actului medical la standarde cât mai înalte”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Crina Kibedi.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 26 Iunie 2024
Marţi, 18 Iunie 2024
Duminică, 19 Mai 2024
Marţi, 07 Mai 2024
Miercuri, 01 Mai 2024
Vineri, 19 Iulie 2024
Sâmbătă, 01 Iunie 2024
Luni, 22 Aprilie 2024
Vineri, 12 Aprilie 2024
Luni, 26 Februarie 2024