Video Piețele din Constanța, la control! Ce nereguli au fost descoperite de comisarii OPC

1531
2
Piețele din Constanța, la control! Ce nereguli au fost descoperite de  comisarii OPC - fond-controale-cjpc-1738336309.jpg
Horia Constantinescu, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a preluat din nou funcția de comisar-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, pe 29 ianuarie 2025. Acesta împreună cu ceilalți comisari din cadrul CJPC au descins joi, 30 ianuarie, în piața Tomis 3 din municipiul Constanța, acolo unde au găsit mai multe nereguli.

După alegerile locale din vara anului 2024, când a candidat pentru funcția de primar al municipiului Constanța, Horia Constantinescu și-a anunțat suspendarea din funcția de comisar-șef pentru șase luni. Revenit recent în funcție, a mers direct pe teren alături de colegii săi, vizând un control ”fulger” în piața Tomis 3. Descoperirile făcute acolo au fost departe de a fi îmbucurătoare.

Într-un articol publicat recent de redactorii ziarului Cuget Liber cu titlul „Piața Tomis 3, blocată în trecut! Huliganii și vânzătorii ambulanți fac legea în zonă” prezentam starea în care a ajuns piața, dar și modul în care ”comercianții” își vindeau anumite produse. Ajunși la fața locului, și comisarii au găsit rapid o serie de nereguli.

Scenariul a fost unul șocant, produsele expuse la raft erau periculoase pentru consumatori, iar condițiile de vânzare erau departe de normele legale. Inspectorii pentru protecția consumatorilor au dat amenzi și au închis pe loc unitățile cu probleme.

"Suntem în fața unui pui galben. Sub piele puiul nu mai e galben sau e galben ca de Gallus. Grăsimea trebuie să fie galbenă, nu exteriorul. Am găsit peștii la temperaturi de 2-3 ori mai mari față de cea la care trebuia să stea. Legumele și fructele se coc într-o perioadă în care în România nu se coceau până acum. Adevăratul producător român nu poate ajunge în piață pentru că tarabele sunt ocupate de cei cărora le iese ceapa verde în ianuarie", a transmis Horia Constantinescu, în timp ce se afla pe teren, în piața din Tomis 3.

„Nu s-a schimbat nimic”

Acesta a fost doar unul din controalele care vor urma în viitorul apropiat, comisarii vizând și celelalte piețe, însă, comercianții se pare că vor fi luați prin surprindere, având în vedere că acum se așteaptă cel mai mult să primească o vizită neanunțată din partea lor.

„Cu siguranță veți mai vedea imagini și videoclipuri din teren, însă comercianții se așteaptă deja să ajungem și în celelalte piețe și atunci vom amâna pentru un moment în care nu vom găsi lucrurile altfel decât sunt ele în realitate. Piața din Tomis 3 arată la fel, nu s-a schimbat nimic”, a declarat Horia Constantinescu în cadrul unei emisiuni realizate la Antena 3 Constanța, parte a trustului de presă Cuget Liber.

Cum trebuie să procedeze locuitorii orașului Constanța, dacă își doresc să cumpere produse de încredere din piețe? Cel mai important lucru: nu cumpărați produse de la prima tarabă care vă iese în cale. Este nevoie să analizați toate opțiunile posibile și, cel mai important, să vă uitați la aspectul produsului.

„Consumatorii trebuie să se plimbe prin piață și să observe. De exemplu, vedem un cartof care pare a fi unul românesc, ne uităm pe etichetă, de unde este producătorul? Pe etichetă scrie Maramureș. Mergem două, trei tarabe mai încolo și observăm un cartof identic, producătorul? Dâmbovița. Apoi mergem la o altă tarabă, găsim același cartof, identic, curat, fără pământ, în aceeași formă, iar producătorul este din altă parte, atunci, cu siguranță ceva este în neregulă și nu încurajăm cumpărarea. Producătorii locali cu care am vorbit mi-au spus că nu reușesc de fapt să stea în piețe pentru că ei trebuie să aibă grijă de ceea ce cresc, acasă”, a adăugat Horia Constantinescu.


Comisarii se pregătesc pentru perioada în care va fi comercializată carnea de miel, specifică sărbătorilor pascale și, de asemenea, urmează să realizeze controale și în locurile de joacă pentru copii, spații care sunt vandalizate de cele mai multe ori de către tineri și devin un real pericol pentru cei mici.



Comentează știrea

Ionel
1 februarie

Mergeți în control la instituțiile statului dacă aveți curaj

Bubu
1 februarie

Horia Constantinescu = mafia , când vedem un control la o multinațională. In Tomis 3 ai controlat doar pe amărâții din Maramureș pe prietenii tai care au tarzbdle închiriate pe filiera PSD nu i ai controlat. Teatru prost artist mafiot. Conduci instituția după bunul plac. Jos Constantinescu Hoția jos mafia.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2056 secunde