Video Vă vine să credeţi? Lucrările de modernizare de pe strada Baba Novac se apropie de final!
Lucrările din cadrul proiectului de reabilitare a magistralelor de apă derulat pe strada Baba Novac au ajuns într-o etapă avansată. La ora actuală, se execută lucrări de asfaltare pe tronsoanele deja restaurate, iar în zona Aleea Muzicii se lucrează la finalizarea unui cămin de sectorizare și conectare a vanelor de golire pentru cele două conducte nou montate, cu diametre de 560 mm și 800 mm din fontă. Potrivit reprezentanților RAJA S.A., în urma progresului lucrărilor, la sfârșitul acestei săptămâni, circulația rutieră va fi reluată pe un singur sens, dinspre Casa de Cultură către bulevardul. Aurel Vlaicu. Pentru celălalt sens de mers, către bulevardul Alexandru Lăpușneanu/zona centrală, traficul va rămâne deviat pe strada Constantin Bobescu până la finalizarea completă a lucrărilor.
Reamintim că investițiile sunt derulate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) și însumează peste 652 de milioane de lei, făcând parte din contractul CL 33, intitulat „Reabilitarea conductelor de aducțiune și magistrale, stațiilor de pompare și refulare din municipiul Constanța”. Lucrările, esențiale pentru îmbunătățirea siguranței și eficienței sistemului de alimentare cu apă, includ înlocuirea conductelor vechi, cu o vechime de peste 50 de ani, cu sisteme moderne și durabile. Astfel, se va reduce semnificativ riscul apariției avariilor și pierderilor, asigurând continuitatea serviciilor de alimentare cu apă pentru locuitorii orașului. Totodată, proiectul are în vedere alimentarea suplimentară și alternativă cu apă pentru Constanța, prin conectarea stațiilor de pompare Palas și Călărași.
„Progresul lucrărilor este monitorizat constant de către reprezentanții RAJA SA, care supraveghează desfășurarea intervențiilor pentru a se asigura că termenele stabilite sunt respectate și că impactul asupra locuitorilor este minimizat. Constructorii lucrează în regim non-stop, în trei schimburi, pentru a urgenta finalizarea intervențiilor și pentru a reduce disconfortul creat. Lucrările care generează un zgomot mai mare sunt desfășurate exclusiv pe timp de zi, iar pe timpul nopții se efectuează operațiuni mai puțin deranjante”, au precizat angajaţii companiei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Duminică, 08 Septembrie 2024
Marţi, 03 Septembrie 2024
Luni, 02 Septembrie 2024
Miercuri, 28 August 2024
Luni, 19 August 2024
Luni, 12 August 2024
Marţi, 06 August 2024
Miercuri, 24 Iulie 2024
Marţi, 16 Iulie 2024