EURO 2024 / Danemarca s-a calificat în optimi după 0-0 cu Serbia

791
EURO 2024 / Danemarca s-a calificat în optimi după 0-0 cu Serbia - euro1719216972-1719379739.jpg

Articole de la același autor

Selecţionatele Danemarcei şi Serbiei au încheiat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în Grupa C a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, rezultat în urma căruia Danemarca s-a calificat în optimi, iar Serbia este eliminată, scrie tvr.info


Danemarca încheie pe poziţia secundă în grupă cu acest punct şi va juca în optimi contra Germaniei, câştigătoarea Grupei A.

Danezii, care au înregistrat trei egaluri, au avut cele mai clare ocazii de gol, căutând victoria în acest meci, deşi le era suficient egalul. Serbia, care era obligată să câştige, a avut foarte puţine realizări, în ciuda jucătorilor cu cotă pe care îi are în lot.

Bah (16) a reluat cu capul pe lângă poartă la centrarea lui Maehle. Eriksen (21) a trimis un şut bun din afara careului, dar Rajkovic a respins.

Hoejlund (32) a şutat la colţul scurt, însă Rajkovic a reţinut. Danezii au mai avut o ocazie până la pauză, prin Wind (39), care a alunecat la 15 metri şi a trimis din cădere peste poartă.

În repriza secundă, Vestergaard (65) a expediat o lovitură de cap de la 10 metri, dar fără probleme pentru Rajkovic.

Serbia a forţat doar spre final, când Mitrovic a şutat pe lângă poartă (81), Vlahovic a reluat cu capul peste (89), iar Milinkovic-Savic a trimis un şut slab de la 16 metri, prins de Pickford în doi timpi (90+2).

Danezii nu au renunţat la gândul victoriei şi Zivkovic (86) a respins providenţial centrarea lui Maehle dintre doi atacanţi danezi.

Deşi a fost încurajată din tribune de legendarul tenisman Novak Djokovic, Serbia rămâne cu o singură victorie la EURO în ultimele 14 meciuri (patru egaluri, nouă eşecuri), 1-0 ca Iugoslavia contra Norvegiei, la EURO 2000.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4114 secunde