Video Palmă dată autorităţilor! Peste 21.000 de lei, strânşi la aqua-maratonul de la Palatul Copiilor
Ziua de sâmbătă, 25 ianuarie, va intra cu siguranţă în istoria sportului constănţean şi asta pentru că ceea ce nu au reuşit adulţii şi autorităţile, au reuşit un grup unit de copii şi inimoşii lor părinţi. Mai exact, nu numai să atragă atenţia asupra situaţiei delicate de la Palatul Copiilor, ci şi să pună mână de la mână şi să strângă la finalul cursei „maraton” o sumă importantă, pe care să o folosească pentru renovarea şi dotarea bazinului de la Palatul Copiilor.
La ora 8.00, primul înotător a plonjat în bazin, în cadrul evenimentului caritabil organizat de Cristian Tranulea, vicecampion mondial şi european la înot în ape îngheţate. S-a înotat pe două culoare, în continuu, până la orele 20.00, alături de Tranulea şi de campionul european Matei Silivestru aflându-se aproximativ 300-400 de copii.

„Mulţumesc tuturor celor care au luat parte alături de noi la acest maraton nautic. A fost o acţiune caritabilă la care am participat nu numai noi, înotătorii, ci şi întreaga comunitate locală. Au venit alături de noi numeroşi voluntari dornici să sprijine activitatea de la bazinul de nataţie al Palatului Copiilor.
Împreună, am reuşit să strângem la final o sumă frumuşică, 21.322 lei, din donaţiile făcute, cu care sperăm să aducem mici îmbunătăţiri condiţiilor de aici, de la bazin”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, vicecampionul mondial Cristian Tranulea.
Acţiunea, în care s-au implicat activ directorul unităţii, prof. Eugen Albu, profesorii Octavian Tileagă, Doru Oancea, Veronica Macovei şi toţi ceilalţi colegi din catedra de nataţie, poate că nu ar fi avut atât de mult succes fără suportul Asociaţiei de Părinţi de la Palatul Copiilor Constanţa.
Preşedintele formaţiunii, Dan Marian Vrană, a atras atenţia la rândul său asupra condiţiilor de la Palatul Copiilor, vorbind despre subfinanţare, dar şi de nepăsare din partea autorităţilor.
„Organizăm acest tip de evenimente pentru a încerca să scoatem din conul de umbră în care a ajuns această instituţie de învăţământ non-formală în care studiază, îşi formează deprinderi şi îşi găsesc pasiunea circa 4.000 de copii din Constanţa.
Din cauza subfinanţării grave cu care se confruntă această instituţie, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, am considerat că putem şi noi, părinţii, să ne implicăm prin iniţierea unor astfel de evenimente, să demonstrăm că, şi la Constanţa, comunităţii locale îi pasă de acest loc în care am crescut şi noi.
Rugăm şi pe această cale să se găsească soluţii pentru problemele destul de grave şi care ţin strict de subfinanţare. Poate şi un pic de nepăsare. Este vorba totuşi de educaţia a 4.000 de copii constănţeni.
Nu uitaţi că Răzvan Florea, primul medaliat olimpic al nataţiei româneşti, a crescut aici, în acest bazin, aşa cum este el. De asemenea, mulţi alţi oameni care au făcut cinste României în alte domenii s-au format tot la Palatul Copiilor”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Dan Marian Vrană.
Comentează știrea
Nu aveți cum să sensibilizați autoritățile . Au imunitate la tot ce este în folosul cetățeanului . Întrebați dacă pot pune o taxă și imediat aveți o taxă . Un oraș atât de mare în care nu există stadion , sala polivalentă , terenuri de sport , parcuri dar avem taxe și o numeroasă administrație bine plătită fără interes local nu avem cum să facem noi cetățenii de rând ceva .