Alergători din şase ţări, la startul Crosului Ovidio Running de la Constanţa

150
Alergători din şase ţări, la startul Crosului Ovidio Running de la Constanţa - 1-1653376593.jpg
Peste 1.500 de iubitori ai mişcării au participat la ediţia inaugurală din România a Crosului Ovidio Running, eveniment organizat de Universitatea „Ovidius” din Constanţa, prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi Primăria Sulmona (Italia).

Crosul a celebrat, pe de o parte, memoria poetului Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona şi exilat la Tomis/Constanţa de astăzi, dar a fost şi un prilej de promovare a activităţilor sportive în aer liber, fără echipamente şi infrastructură costisitoare, accesibile tuturor şi practicabile în mediul natural.

„Crosul Ovidio Running a fost organizat după modelul celebrului eveniment de la Sulmona şi ne bucurăm că am reuşit să avem înscrişi peste 1.500 de participanţi, din ţară şi din străinătate - Germania, Grecia, Marea Britanie, Turcia şi mai ales din Italia, de unde au fost peste 50 de competitori.

Traseul, de aproximativ trei kilometri, a început din zona Cazinoului din Constanţa şi s-a încheiat în Piaţa Ovidiu, iar studenţii FEFS, coordonați de cadrele didactice, au realizat o serie de momente de dans, precedând startul, care au făcut ca participanţii să intre mult mai uşor în ritmul atmosferei competiţiei sportive, şi la final, înaintea decernării premiilor.

Toate persoanele care au luat parte la această primă ediţie sunt aşteptate şi pe 25 septembrie, la Sulmona, pentru a participa şi la crosul din peninsulă dotat cu premii valoroase”, a declarat decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. Ionel Melenco.

XXX

Iată-i pe laureaţii crosului de la Constanţa: categoria fete: 1. Andreea Marcov, 2. Serena Marcucci, 3. Roxana Jieanu, 4. Irina Munteanu, 5. Claudia Romasco, 6. Ioana Gal Karina; categoria băieţi: 1. Carol Popa, 2. Andrei Sterea, 3. Marian Nicolae Posoiu, 4. Alexandru Toader, 5. Dacian Ghizilă, 6. Gabriel Ilie; categoria fete cu nevoi speciale: 1. Yasmin Ismail, 2. Dana Gheorghişor, 3. Ana Bianca Buştean, 4. Adina Elisabeta Drăgoi; categoria băieţi cu nevoi speciale: 1. Erkan Serif, 2. Adrian Nasta, 3. Răzvan Oprişor, 4. Sebastian Miron, 5. Alexandru Muşi, 6. Mihai Mergeani.

Organizatorii au acordat şi un premiu special, cuvenit celui mai vârstnic participant, dr. Veronica Negreanu (91 ani).

Participanţii au fost premiaţi de Primăria Constanţa, Primăria Sulmona, Universitatea „Ovidius”, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Federaţia Română de Atletism, European Culture and Sport Organization şi Istituto Istruzione Superiore Ovidio Sulmona (Italia).

Foto: Universitatea Ovidius Constanţa - Biroul de presă

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3887 secunde