Constănţeanca Bianca Mei-Roşu, medaliată cu aur la Europa Top 10 pentru juniori

174
Constănţeanca Bianca Mei-Roşu, medaliată cu aur la Europa Top 10 pentru juniori - 1-1664782487.jpg
Sportivi de top ai Europei, cinci medalii pentru România, trei zile cu meciuri intense şi doi campioni români! Europa Top 10 juniori 2022 la tenis de masă a ajuns la final, cu noi performanţe reuşite de juniorii constănţeni pe plan internaţional.

Jucătorii români de tenis de masă au cucerit cinci medalii - două de aur, una de argint şi două de bronz - la turneul Europa Top 10 pentru juniori şi cadeţi, care a reunit „crema” juvenilă de pe Bătrânul Continent la Tours (Franţa).

Cu doar un singur pas greşit făcut în nouă meciuri, Bianca Mei-Roşu, de la CSM Constanţa, şi Iulian Chiriţă au devenit campionii din acest an la U15 simplu feminin, respectiv U19 simplu masculin, probe în care au menţinut ritmul spre trofeul pus în joc la Tours.

Cu un total de 17 puncte, Bianca Mei-Roşu a cucerit medalia de aur, devansându-le pe franţuzoaica Leana Hochart (argint) şi pe conaţionala sa Alesia Sferlea (bronz), fiecare cu câte 15 puncte.

Tot 17 puncte a acumulat şi Iulian Chiriţă, românul fiind urmat în clasament de italianul Andrea Puppo (16 p) şi de francezul Hugo Deschamps (16 p). Andrei Istrate s-a clasat pe locul al patrulea (15 p), iar Dragoş Bujor, pe şase (13 p).

Campioană europeană U21, Elena Zaharia, de la CSM Constanţa, a obţinut argintul la U19 simplu feminin, ratând de puţin, în ultima rundă, trofeul în faţa medaliatei cu aur, Hana Arapovic. Croata a câştigat meciul direct, scor 4-1, şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu 17 puncte, fiind urmată de Elena Zaharia, tot cu 17 puncte, şi de o altă româncă, Ioana Sîngeorzan (16 p; bronz). La aceeaşi categorie de vârstă, Camelia Mitrofan, de la CSM Constanţa, a încheiat pe poziţia a 10-a, cu 10 puncte.

XXX

Reprezentativa masculină de tenis de masă a României a pierdut la limită şi al doilea meci din grupă, dar rămâne cu o prestaţie admirabilă împotriva Japoniei la Campionatul Mondial pe echipe seniori de la Chengu (China).

După 2-3 cu Ungaria, tricolorii au cedat cu acelaşi scor şi în faţa selecţionatei nipone, la finele unui meci abordat cu mult curaj. Hunor Szocs a fost cel care a sunat revenirea naţionalei la scorul de 0-2, la finalul unui meci adjudecat în minimum de seturi cu Oikawa Mizuki. Învins la prima apariţie, Ovidiu Ionescu s-a întors la masă hotărât să-şi ia revanşa şi a făcut-o în stil mare împotriva numărului 4 mondial, Tomokazu Harimoto, într-un duel pe care l-a câştigat categoric.

Cel mai tânăr component al echipei, Eduard Ionescu, debutant la un Campionat Mondial de seniori, a deschis şi a închis întâlnirea în care jucătorii români au luptat până la capăt pe cea mai înaltă scenă.

Iată rezultatele înregistrate: Eduard Ionescu - Tomokazu Harimoto 0-3, Ovidiu Ionescu - Shunsuke Togami 2-3, Hunor Szocs - Oikawa Mizuki 3-0, Ovidiu Ionescu - Tomokazu Harimoto 3-1, Eduard Ionescu - Shunsuke Togami 0-3.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Tenis de Masă

Pagina a fost generata in 0.1951 secunde