Farul simte în ceafă „răsuflarea” CFR-ului Cluj. Victoria la Sibiu devine obligatorie!

197
Farul simte în ceafă „răsuflarea” CFR-ului Cluj. Victoria la Sibiu devine obligatorie! - 1-1670585766.jpg
Meci important pentru FCV Farul, care va întâlni, sâmbătă, 10 decembrie, de la ora 19.00, în deplasare, pe FC Hermannstadt, într-o partidă contând pentru etapa a 20-a a Superligii la fotbal. Aflaţi pe primul loc în clasament, „marinarii” simt însă în ceafă „răsuflarea” CFR-ului Cluj, echipă care tocmai ce le-a blocat accesul în sferturile de finală ale Cupei României.

Cu această ocazie, va fi (re)inaugurat şi stadionul din Sibiu, beneficiar al unei investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro.

„Ne aşteaptă un meci greu, contra unei echipe incomode, care în tur ne-a pus probleme. Nu am reuşit să marcăm împotriva ei, sperăm să o facem de data aceasta. Vom juca pe un nou stadion, sunt convins că tribunele vor fi pline. Publicul va conta foarte mult, dar nu avem emoţii, vom avea şi noi suporterii alături”, a declarat mijlocaşul Constantin Grameni.

FC Hermannstadt vine după 4-1 cu Chindia Târgovişte, în Cupa României, dar şi-a pierdut „suflul” în campionat şi nu a marcat în ultimele trei etape: 0-3 cu FC Voluntari, 0-0 cu FC Botoşani şi 0-1 cu Chindia Târgovişte.

„Sperăm ca Sibiul să continue seria negativă. Noi trebuie să fim atenţi la jocul nostru, să luăm cele trei puncte şi să ne consolidăm primul loc în clasament, indiferent de rezultatele celorlalte echipe”, a adăugat fotbalistul Farului.

În clasament, FCV Farul ocupă locul întâi, cu 44 de puncte, urmată, în ordine, de CFR Cluj (40 p, un meci mai puţin disputat), FC Rapid (34 p), FCSB (32 p, un meci mai puţin disputat) şi Universitatea Craiova (32 p).

XXX

Echipele de juniori U18 şi U17 ale Farului au disputat restanţele cu Sport Team Bucureşti, din campionatele Ligii de Tineret, respectiv Ligii Elitelor. Ambele formaţii constănţene au bifat victorii categorice.

Farul U18 s-a impus cu 5-2 (3-1), golurile echipei constănţene fiind marcate de Robert Băceanu (min. 2, 41), Patrick Dulcea (min. 35), Robert Barfă (min. 60 - autogol) şi Luca Băsceanu (min. 68).

Farul U18 (antrenori Ştefan Sandu, Liviu Ştefan): Răfăilă, Aioanei, Chiper, Ştefănescu, Răduţă (min. 29, Cocot), Costea, Martinovic, Băsceanu (min. 78, Pariza), Păcuraru (min. 67, Tronea), Băceanu (min. 67, Nemţanu), Dulcea.

Tot şapte goluri, dar în aceeaşi poartă, s-au marcat şi în duelul juniorilor U17. A fost un veritabil galop de sănătate pentru echipa antrenată de antrenor Ionuţ Mihu, marcatori fiind Costin Leonte (min. 13), Alin Cocoş (min. 28, 72), Alex Alexandru (min. 33), Matei Berchez (min. 70), Marius Codreanu (min. 76) şi Sergiu Gică (min. 80).

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.491 secunde