Fotbal, echipa naţională / Iordănescu: „După meciul cu Bosnia, tragem linie şi analizăm”

168
Fotbal, echipa naţională / Iordănescu: „După meciul cu Bosnia, tragem linie şi analizăm” - 1-1664095126.jpg

Articole de la același autor

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, la finalul partidei cu Finlanda, scor 1-1, că nu este important interesul său personal, iar după meciul cu Bosnia, se va face o analiză a rezultatelor sale la cârma primei reprezentative.

„Să aşteptăm şi ultimul joc, poate să vină cu un rezultat pozitiv. Îmi doresc să facem o analiză, mi se pare că mi s-a făcut o nedreptate când se vorbea după două meciuri amicale despre plecare. Eu cer încredere şi răbdare pentru mine şi echipă, venim după campanii fără succes, avem nevoie să ne regăsim spiritul şi mentalitatea. Sunt lucruri pe care le-am subliniat de fiecare dată.

Referitor la poziţia mea aici, am muncit ca să ajung aici. Eu îmi doresc să dau totul pentru echipa naţională, dacă nu voi reuşi să demonstrez şi dacă nu vom reuşi să demonstrăm ce lumea doreşte, nu contează interesul meu personal. Mă frustrează însă ceva, că nu am atâta timp cât mi-aş dori cu echipa, pentru că eu cred că am putea accelera un pic procesul. Dar sunt lucruri pe care mi le-am asumat de când am venit”, a declarat Edward Iordănescu.

Tehnicianul a precizat că în partida din Finlanda, echipa României a avut şi neşansă: „Cred că a fost destul de mult şi neşansă să intrăm cu 0-1 la pauză, pentru că am început bine, am reacţionat bine. Am avut o circulaţie bună a mingii, am avut mişcare în teren, am avut mobilitate, am adus mingi în partea adversă şi cred că meritam să intrăm cu alt rezultat la pauză. Ceea ce a fost îmbucurător a fost că echipa a continuat să caute golul în repriza a doua, am controlat jocul minute bune, ceea ce a făcut să marcăm şi să avem o serie importantă de situaţii. Din păcate, plătim acum pentru ceea ce a însemnat perioada din iunie”.

România a terminat la egalitate cu Finlanda, 1-1 (0-1), vineri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.

În celălalt meci al grupei, Bosnia-Herţegovina a învins Muntenegru, scor 1-0 şi şi-a asigurat promovarea în Liga A.

Luni, 26 septembrie, au loc ultimele meciuri: România - Bosnia şi Muntenegru - Finlanda. România are nevoie de victorie cu Bosnia şi ca Finlanda să nu câştige la Podgorica pentru a nu retrograda în al treilea eşalon valoric.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6395 secunde