Fotbal / Surpriză de proporţii în Cupa României. CSO Filiaşi, din Liga a III-a, calificată în sferturi

Miercuri, 27 Octombrie 2021, 11:48
110
Echipa de Liga a III-a CSO Filiaşi a furnizat cea mai mare surpriză din actuala ediţie a Cupei României la fotbal, reuşind să se califice în sferturile de finală.

ACSO Filiaşi a eliminat-o pe AFC Hermannstadt (Liga a II-a), după un meci dramatic: a fost 1-1 după 90 de minute, 2-2 după prelungiri şi 4-3 după penalty-uri.

În sferturi au mai urcat FC Argeş şi Chindia Târgovişte.

Rezultatele înregistrate:

FC Dinamo Bucureşti - FC Argeş 1-2 (0-0);

Gaz Metan Mediaş - Chindia Târgovişte 0-1.

Partidele din optimi continuă după următorul program:

Miercuri, 27 octombrie

Minaur Baia Mare - Universitatea Craiova, ora 18:00

Joi, 28 octombrie

FC Buzău - Dunărea Călăraşi, ora 15:00

U Craiova 1948 - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, ora 18:00

Politehnica Timișoara - FC Rapid, ora 21:00

În ceea ce privește meciul FC Voluntari - FCSB, clubul oaspete a informat Departamentul Competiții al Federației Române de Fotbal că se află în imposibilitatea de a se prezenta la joc, motiv pentru care partida nu se va disputa.

Foto: Federaţia Română de Fotbal / frf.ro 

Pagina a fost generata in 0.4708 secunde