Ionuţ Cojocaru, al 60-lea jucător format de Academia Hagi şi debutat în Liga I

319

Articole de la același autor

În partida cu Universitatea Craiova, disputată pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, în etapa a 24-a a Superligii la fotbal, scor 2-1, pentru FCV Farul a debutat şi atacantul Ionuţ Cojocaru (născut la 28 iulie 2003), care l-a înlocuit, în minutul 62, pe un alt tânăr jucător, Adrian Mazilu.

„Felicitări, Ionuţ Cojocaru, şi mult succes în continuare!”, au transmis reprezentanţii Farului.

Începând cu 2012, clubul constănţean a debutat pe prima scenă fotbalistică a ţării nu mai puţin de 60 de jucători crescuţi şi formaţi la Academia Hagi.

XXX

Două echipe ale Centrului de copii şi juniori al Academiei Hagi au susţinut, pe teren propriu, meciuri de verificare în compania formaţiilor de juniori CFR Constanţa şi Cerno More Varna (Bulgaria), bilanţul fiind favorabil gazdelor - o victorie şi un rezultat de egalitate.

Farul U15 (antrenor Dan Ochia) a surclasat, scor 9-0 (3-0), pe Cerno More Varna U15, golurile fiind marcate de Alexandru Goncear (min. 24, 38), Mateo Tameş (min. 36), Matei Berchez (min. 41), Victor Popeşteanu (min. 44), Ianis Avramescu (min. 55 - penalty, 67, 75) şi Gabriel Sanda (min. 65).

În schimb, Farul U14 (antrenor Cosmin Constantin) a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-2), partida cu CFR Constanţa U16, ambele goluri ale micilor „marinari” fiind marcate după pauză; autori - Erik Mazilu şi Darius Mihăilă.

XXX

La Braşov, au avut loc, timp de două zile, întrecerile competiţiei „Braşov Indoor Cup”, turneu la care au participat copii născuţi după 1 ianuarie 2015.

Printre cele 28 de participante, s-au numărat şi două echipe ale Academiei Hagi, ambele pregătite de Cosmin Damian.

Academia Hagi Albastru 2015 a reuşit o prestaţie foarte bună şi a încheiat turneul pe locul secund, cedând la limită, scor 1-2, în finala cu Kids Tâmpa Braşov. 




Academia Hagi Alb 2015 s-a clasat pe locul 15.

În cadrul festivităţii de premiere care a urmat turneului, constănţeanul Andrei Pănescu (Academiei Hagi Albastru 2015) a primit trofeul pentru „Jucătorul turneului”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8916 secunde