Of, of...FC Farul! În ce hal a ajuns baza sportivă

3020
15

Articole de la același autor

Un complex sportiv de nivel internațional, care a găzduit dueluri de top, de genul celor cu Olanda, Serbia sau Bulgaria, a devenit, în numai câțiva ani, o ruină, sufocată de buruieni și plină de mizerii 


De la recenta apariție a articolului din "Cuget Liber" despre spălătoria auto răsărită în curtea FC Farul, telefoanele redacției s-au "înroșit", iar mesageria este plină de mail-uri din partea cititorilor, al căror mesaj este următorul: "Domnule ziarist, scrieți despre baza sportivă, despre ceea ce a mai rămas dintr-un stadion în care, cu ani în urmă, veneam să vedem fotbal adevărat. Nu se poate ca în Constanța, al doilea oraș ca mărime din țară, să avem o ruină de arenă sportivă și o echipă sub-mediocră!". 


Din păcate… uite că se poate. Însoțit de colegul de la departamentul Foto, Octavian Dragomir, am făcut o descindere în incinta complexului sportiv FC Farul. Indiferent ce cale alegi de acces în stadion, dinspre strada Primăverii sau dinspre fostul patinoar, imaginea care te întâmpină este dezolantă. Bălăriile au crescut cât casa, peste tot vezi gunoaie, cioburi, pet-uri, hârtii adunate de vânt. O mizerie de nedescris, dovadă clară că cel pe mâna cui a încăput clubul, patronul Giani Nedelcu, nu are mână de gospodar. 


Terenul de zgură - arena marilor victorii de odinioară în Cupa Presei, dar și preferatul copiilor și juniorilor - este sufocat de bălării, așa cum sunt de altfel celelalte parcele aflate în incinta complexului. Spațiile de sub tribunele stadionului și mai ales gratiile metalice care completează plumburiul peisaj te duc cu gândul că ai ajuns mai degrabă într-o pușcărie și nu într-o arenă sportivă, care, în teorie, are rolul și de a contribui la educația tinerei generații. 


Intrând în stadion, jalea e și mai mare. Masa presei (de fapt, mult spus masa presei) e departe de standardele europene. Scaunele au fost rupte pe multe dintre sectoarele tribunelor. Multe au "supraviețuit" intemperiilor, dar printre ele au început să crească - n-o să vă vină să credeți! - copăcei. Un fel de grădină botanică… 


E inutil să mai amintesc că pereții n-au mai văzut o vopsea, că țâșnitoarele sunt pline de rugină, iar WC-urile sunt un adevărat focar de infecție. Doar șobolanii mai lipsesc. Sau or fi, dar nu i-am surprins în acțiune, la ora documentării. 


O altă mare problemă este aceea a pistei de atletism. Investiție de anvergură a Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța, pista de atletism este compromisă și nu cred că, la ora actuală, la halul în care arată, ar mai putea găzdui o reuniune atletică importantă. Asupra acestui subiect, vom reveni, în amănunt. 




Așadar, nu greșim cu nimic atunci când afirmăm că din baza sportivă FC Farul, locul în care, cu ani în urmă, veneau chiar și câte 25.000 de oameni (pe timpurile stadionului cu tribune cu gradene), s-a ales praful. Actualul patron a demonstrat, în anii de când se află la cârma Farului, că este incapabil să administreze o asemenea structură, atât din punct de vedere sportiv, cât mai ales din punct de vedere administrativ. 


Am înțeles că FC Farul beneficiază și de susținerea financiară a Consiliului Județean. Ca o părere personală, dacă aș fi în locul celui care aprobă finanțarea fotbalului, aș fi mai exigent și, mai ales, aș direcționa fondurile respective numai pentru întreținea bazei sportive. Atât și nimic mai mult! 


Serialul dedicat FC Farul va continua, cu punctele de vedere a tuturor celor implicați în fenomen, dar, într-unul dintre episoadele ce vor urma cât de curând, vom vedea ce s-a întâmplat cu banii din transferurile lui Mățel, jucător de Liga Campionilor, Cosmin Matei, căpitan la Dinamo, sau Fatai. De asemenea, vom urmări și traseele jucătorilor Voiculeț și Băcilă, să vedem cu se s-a ales clubul constănțean de pe urma lor, cine și cum a luat banii. 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Constantean
22 decembrie 2015
Farul este al Constantei

Ani de zile de nepasare si oameni de nimic au pus Farul pe chituci. Chiar nu inteleg de ce nu s-a pus sechestru pe bunuri si de ce nu se ridica dreptul de a detine echipa Farul cand ai datorii de 1 mil de EUR. Farul trebuia preluata de CJ pentru ca datoriile sunt cantre orasul Constanta. Atunci cand nu platesti ratele la apartament vine banca si te evacueaza. Oare de ce trebuie sa se ajunga la datorii de 1 mil de EUR si in continuare Giani sa fie patronul echipei.Oare cat se mai poate ascunde in spatele termenului "insolventa"? Propunerea mea este preluarea echipei de un actionariat format din firme sau persoane fizice constantene inclusiv CJ. Elibrarea din functie a intregii conduceri a clubului . Stadionul nu trebuie sa mai apartinan vre-unei echipe ci sa fie al orasului care se va ocupa de renovarea si intretinerea lui. Asa cum a fost gandit din totdeauna Stadionul Municipal.

Cobzaru
23 decembrie 2015
Cum sa faci bani pe net

Cum poti sa faci bani pe net! Asa ceva nu poti rata! Un senzational curs care te invata cum poti sa faci bani pe net! Si e GRATUIT cursul! Inveti repede si usor, online, cum poti sa faci bani pe net! Incepe acum! Nu mai sta pe ganduri si cere informatii la adresa de email: [email protected]

constantean
31 decembrie 2015
farul

cand e vorba de criticat fc farul faceti seriale dar sa scrieti despre activitatea clubului si rezultatele echipei va cade mana!de-abia dati rezultatul echipei!ziar de c...t!

Angela
1 ianuarie 2016
oferta

Cea mai buna oferta de lucru ! Oferim absolut GRATUIT un curs special online in care inveti detaliile cum sa faci bani acasa ! Nu este necesară experiența, ci doar un calculator si conexiune la internet. Activitatea este foarte ușoară si constă in publicare de anunțuri o ora pe zi. Cautam colaboratori optimisti, seriosi. Mai multe detalii, trimite "Info" la adresa de e-mail: [email protected]

lorica
2 ianuarie 2016
oferta

Castiguri din prima luna! 100-285 de euro lunar! Cautam urgent colaboratori care vor sa castige 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), acum, din prima luna! Oferta este pentru toate localitatile tarii. Lucrati in timpul liber sau full-time, la alegere. Activitatea este foarte usoara. Cerem si oferim seriozitate maxima! Pentru mai multe informatii, solicitati acum detalii unuia dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:  [email protected]

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5967 secunde