Opt sportivi de la CS Marea Neagră vor participa la Europenele de Kung Fu

102
Sâmbătă, 10 decembrie, la Complexul Sportiv ŢSKA din capitala Bulgariei, Sofia, se vor desfăşura întrecerile Campionatului European de Kung-Fu.

Din România, de la Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, va fi prezent un lot format din opt sportivi, membri ai CS Marea Neagră Constanţa.

Aceştia vor participa la mai multe probe, la Taolu Tradiţional, Taichi Tradiţional, Qi-Kung, Tuishou şi Sanda Light-Fighting.

Lotul constănţean are următoarea componenţă: seniori: Tudor Bocai, Cosmin Marian Iacoblev; juniori: Vlad Bocai, Iustin Valentin Iordache, Cristina Nicol Teodorescu; copii şi mini-cadeţi (-14 ani): Sofia Irina Crăescu, Maria Andrada Grozeanu şi Rareş Flore. Sportivii vor fi însoţiţi de Florin Iordănoaia şi Mihai Cîju.

„Este un Campionat European la care participăm cu cinci sportivi consacraţi, de la care aşteptăm obţinerea unor medalii, dar avem în lot şi trei sportivi începători, care se află la prima ieşire din ţară, la un astfel de concurs. Aceştia sunt Cristina Nicol Teodorescu, la junioare (16-17 ani), Rareş Flore, la mini-cadeţi (12-13 ani), şi Maria Andrada Grozeanu, la copii II (10-11 ani). Sperăm ca aceştia să se integreze echipei şi să obţină rezultate notabile.

Deplasarea la Sofia este suportată de club şi de către părinţi, cărora le mulţumim şi pe această cale. Mult succes sportivilor!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, preşedintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia (7 Duan Kung-Fu). 




Campionatul se va desfăşura în condiţii destul de dificile, datorită faptului că sportivii din ţările non-UE nu au obţinut vize de intrare, iar cei din estul Europei, care participau în mod normal, nu vor mai veni de data acesta în Bulgaria.

„Iniţial s-a dorit organizarea în paralel şi a unei Cupe Mondiale, cu participarea sportivilor din afara Europei, dar aceştia nu au primit vizele de intrare, datorită situaţiei Bulgariei, privind admiterea în Spaţiul Schengen.

Din acest motiv, campionatele noastre mondiale, pe care dorim să le organizăm în Europa, sunt puse sub semnul întrebării, pentru că teama de imigranţi din rândul sportivilor este reală şi ţările europene nu le vor acorda vize de intrare.

În plus, în situaţia refuzului sportivilor de a se întoarce în ţările lor, organizatorii pot să fie amendaţi cu sume foarte mari!”, a explicat preşedintele Florin Iordănoaia.

Foto: Florin Iordănoaia



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.342 secunde