Şcoala, primul pas spre performanţă! „Învățăm să fim campioni”, un nou proiect lansat de Farul Constanţa

160
Şcoala, primul pas spre performanţă! „Învățăm să fim campioni”, un nou proiect lansat de Farul Constanţa - 1-1664523829.jpg
Clubul FCV Farul Constanţa a lansat un nou proiect: „Învăţăm să fim campioni”, prin intermediul căruia jucători şi oficiali ai grupării alb-albastre se vor afla, săptămânal, la câte o unitate de învăţământ atât din mediul urban, cât şi din cel rural.

În urma colaborării cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, echipa tuturor constănţenilor se va afla mereu atât în mijlocul copiilor din învăţământul primar, cât şi din cel gimnazial, liceal şi universitar.

„Considerăm că şcoala este primul pas spre performanţă, iar educaţia reprezintă un mijloc sigur spre un viitor în care fiecare vis poate deveni realitate”, au transmis reprezentanţii Farului Constanţa.

Prima acţiune în acest sens a avut loc, joi, 29 septembrie, când jucătorii Mihai Popescu, Dragoş Nedelcu, Roberto Mălăele şi Andreea Laiu, team managerul Alexandru Măţel, împreună cu Pavel Peniu, preşedinte al Academiei Hagi, şi Costin Mega, director marketing Farul Constanţa, au vizitat Şcoala nr. 28 „Dan Barbilian”, unde au fost întâmpinaţi de copiii claselor primare.

Cu această ocazie, au fost oferite mingi cu semnătura managerului tehnic Gheorghe Hagi, 50 de bilete la meciul cu UTA Arad, dar şi un tricou înrămat al Farului, cu semnăturile componenţilor lotului.

Aşadar, pentru Farul, urmează partida cu UTA Arad, programată duminică, 2 octombrie, de la ora 18.30, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi de la Ovidiu, în cadrul etapei a 12-a a Superligii.

XXX

În acest week-end, se vor disputa confruntările etapei a şasea în campionatul Ligii a III-a la fotbal, Seria a III-a.

După ce s-a impus în runda precedentă pe terenul formaţiei CS Amara, Farul II va evolua din nou în deplasare. Jucătorii antrenaţi de Sorin Rădoi şi Marius Axinciuc vor juca pe terenul celor de la FC Voluntari II, partida fiind programată sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 15.00, în direct la Metropola TV.

Alte trei partide din Seria a III-a se vor disputa tot sâmbătă, de la aceeaşi oră: Agricola Borcea - Dunărea Călăraşi, Recolta Gh. Doja - Gloria Albeşti şi Gloria Băneasa - CS Afumaţi.

În clasament, echipele constănţene ocupă următoarele poziţii: Farul II - 4 (9 puncte), Gloria Băneasa - 5 (8 p), Gloria Albeşti - 7 (7 p). Lideră este Recolta Gh. Doja (10 p), secondată de Dunărea Călăraşi (9 p).

Foto: farulconstanta.com

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4708 secunde