Simona Halep anunţă încheierea coşmarului trăit un an şi jumătate

617
Simona Halep anunţă încheierea coşmarului trăit un an şi jumătate - halep-cosmar-1708528155.jpg

Articole de la același autor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, suspendată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea tenisului (ITA) pe o perioadă de patru ani, în urma unui test antidoping pozitiv, a anunţat, miercuri, într-o postare pe Instagram, că a luat sfârşit coşmarul pe care l-a trăit un an şi jumătate.

„Coşmarul pe care l-am trăit timp de un an şi jumătate s-a încheiat. Am avut şansa să îmi prezint apărarea în faţa TAS, să arăt că nu m-am dopat în niciun fel. Asta am spus încă din prima zi în care am fost acuzată”, a afirmat în comunicat Halep, care a fost audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne la începutul lunii.

„Acum aştept decizia cu capul sus şi vreau să vă mulţumesc vouă, fanilor mei, jucători, foşti jucători, legende ale sportului, sponsorilor mei şi tuturor celorlalţi pentru susţinerea voastră extraordinară, pentru toate mesajele şi înregistrările video pe care mi le-aţi transmis în perioada de chinuri prin care am trecut. Vă mulţumesc pentru încrederea voastră necondiţionată. Această susţinere a însemnat totul pentru mine şi mi-a dat putere să continui să lupt în fiecare zi pentru a arăta adevărul. Voi împărtăşi cu voi veştile despre cazul meu de îndată ce le voi primi. Vă doresc tot ce este mai bun. Binele şi adevărul triumfă întotdeauna”, a transmis fostul lider mondial.

Halep a fost audiată săptămâna trecută de Tribunalul de Arbitraj Sportive de la Lausanne, la care a depus apel pe 24 octombrie, împotriva suspendării sale pe patru ani, dictată de Agenţia Internaţionale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep a cerut ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa să fie redusă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8942 secunde