TAS amână cu o zi discutarea contestaţiilor României privind notarea gimnastelor Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu
Articole de la același autor
Săptămână de foc pentru sportivii CSM Constanța
21 Iunie 2024
Constănțeanul care a devenit simbolul fanilor la meciul cu Ucraina. Poza sa a făcut înconjurul presei internaționale
19 Iunie 2024
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a amânat cu o zi discutarea contestaţiilor României privind notarea gimnastelor Sabrina Voinea şi Ana Bărbosu la finala de la sol. Federaţia Internaţională de Gimnastică şi partea română au cerut răgaz pentru pregătirea de noi probe.
Gimnaștii, arbitrii și toți oficialii acestei discipline, inclusiv delegația română, au plecat deja de la Paris, așa că nu a mai fost posibilă o discuție rapidă chiar în capitala Franței, despre plângerile depuse de gimnastele noastre, relatează tvrinfo.ro
Este argumentul invocat și de Federația Internațională de Gimnastică pentru a amâna cu o zi audierile, ca toată lumea să aibă timp să se documenteze, iar cei implicați să fie apoi audiați online, dacă este cazul.
Dacă procedura nu se finalizează până duminică, cauza se mută la Lausanne, în Elveția, sediul oficial al Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Joi, 08 August 2024
Miercuri, 07 August 2024
Miercuri, 07 August 2024
Miercuri, 07 August 2024