Uraganul Halep! Constănţeanca a trecut uşor de Haddad Maia şi este în turul 3 la Australian Open

837
Uraganul Halep! Constănţeanca a trecut uşor de Haddad Maia şi este în turul 3 la Australian Open - jnc9nzawjmhhc2g9yjzlm2vkmjzkytdi-1642683031.jpg
Simona Halep s-a calificat în turul 3 la Australian Open după ce a întâlnit-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia.

Tenismena constănţeană nu a avut niciun fel de probleme în faţa sud-americancei şi a învins-o clar pe aceasta în 2 seturi, scor 6-2, 6-0. Partida a fost una extrem de facilă pentru Simona care a încântat publicul cu lovituri care mai de care mai spectaculoase. Mai ales în setul al doilea Simona s-a năpustit ca un uragan peste adversara sa, fară să îi arate acesteia niciun pic de compasiune.
"A fost un meci destul de dificil, chiar dacă scorul nu o arată. Ea a jucat bine, însă eu m-am aflat într-o formă grozavă. Încerc să am grijă de corpul meu, să nu mă accidentez şi să mănânc cât mai sănătos. Mă simt foarte bine în Australia. Dacă publicul mă vrea, pot deveni australiană (n.r. râde). Anul trecut a fost unul foarte dificil pentru mine. Am fost măcinată de accidentări. Sper să am un parcurs cţt mai bun aici la Antipozi", a declarat Simona Halep imediat după finalul partidei.

În turul următor la Antipozi Simona Halep va juca împotriva muntenegrencei Danka Kovinic.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6669 secunde