Volei / Fără set cedat! CS Arcada, un prim pas făcut către grupele Ligii Campionilor

146
Volei / Fără set cedat! CS Arcada, un prim pas făcut către grupele Ligii Campionilor - 1-1665044622.jpg
Echipa masculină de volei CS Arcada Galaţi s-a impus, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-19, 26-24), în deplasare, în faţa celor de la Hebăr Pazardjik (Bulgaria), într-o partidă contând pentru prima manşă din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor.

Echipa antrenată de Sergiu Stancu a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute şi este ca şi calificată în turul al treilea.

Manşa retur este programată, în data de 12 octombrie, pe terenul campioanei României.

După ce va trece de Hebăr, Arcada va înfrunta învingătoarea dintre Mladost Zagreb (Croaţia) şi Lindaren Volley Amriswil (Elveţia). Câştigătoarea va juca în Grupa B, alături de Berlin Recycling Volleys (Germania), Aluron CMC Warta Zawiercie (Polonia) şi Halkbank Ankara (Turcia).

Foto: Facebook / CS Arcada Galaţi / CEV Champions League Volley 

Pagina a fost generata in 0.5116 secunde