Volei / Schimbări importante în DA1. Regula străinilor, într-o nouă formă

Vineri, 23 Aprilie 2021, 12:31
342


Consiliul Director al Federaţiei Române de Volei a decis să modifice regula străinilor din Divizia A1, atât la masculin, cât şi la feminin, introducând obligativitatea folosirii a doi români. 


„Dacă până acum echipele puteau folosi un număr nelimitat de străini în timpul unui meci, din campionatul 2021/2022 formaţiile din prima ligă vor fi obligate să joace având în permanenţă pe teren doi jucători români indiferent de vârstă. Această regulă se aplică celor şase jucători trecuţi pe foaie (doi centri, două extreme, un coordonator şi un universal), liberoul nefiind contabilizat”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Volei. 


De asemenea, în Divizia A1, se va reveni la campionatul cu etape săptămânale, care fuseseră înlocuite, din cauza pandemiei Covid-19, cu turnee. 
Şi în Cupa României se va reveni la sistemul utilizat până anul trecut, cu meciuri preliminarii urmate de Final Four. 








Pagina a fost generata in 0.2968 secunde