Articole scrise de

Andreea PERHAIȚĂ

Ultima ştire adaugata : Marţi, 19 Aprilie 2022.
19 Iulie 2018
Judecătoria Mangalia a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile pe numele celor doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 17 ani, ambii din Mangalia, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ...
19 Iulie 2018
Un copil în vârstă de 15 ani s-a electrocutat, noapte trecută, în zona liniilor ferate din cartierul Poarta 6. În jurul orei 01.38, pe strada Zefirului din Constanța, îm apropiere de Poarta 6, pe calea ferată, a fost găs ...
OPC
Stire din Diverse : Investiții la restaurantele și hotelurile de pe litoral, după "raidurile" OPC
19 Iulie 2018
Numeroase locații de cazare și de alimentație publică de pe litoral au fost renovate și igienizate, în ultima perioadă, ca urmare a amenzilor primite de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța. ...
19 Iulie 2018
Constănțenii care preferă să achite în rate impozitele și taxele locale au posibilitatea de a o face până la finele anului 2018, încadrându-se astfel în termenul legal de plată."Serviciul Public de Impozite și Taxe Const ...
19 Iulie 2018
Deși se plâng că nu au oameni cu care să lucreze, foarte mulți din angajatorii de pe litoral încă mai practică munca la negru. Și mai mulți adoptă tactica muncii la gri, adică fac contracte pentru jumătate de normă și î ...
19 Iulie 2018
Consumatorii din mai multe localități din județ vor fi lipsiți de apă rece astăzi, timp de aproximativ opt ore.Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu e ...
19 Iulie 2018
Constănțenii care locuiesc în zona Tomis I nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transform ...
19 Iulie 2018
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a efectuat, la începutul acestei săptămâni, o vizită de lucru în garnizoana Mangalia.Comandantul flotei, contraamiralul de flotilă Daniel Căpățână, i-a prez ...
Stire din Social : Restaurantele și hotelurile din Eforie Nord, verificate de polițiști
18 Iulie 2018
La data de 17 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere avutului pub ...
Stire din Cultură-Educație : DEFINITIVAT 2018. Mulți candidați absenți și retrași din examen
18 Iulie 2018
Cadrele didactice debutante în învățământ au avut ocazia să susțină astăzi examenul de definitivat, care le dă posibilitatea obținerii dreptul de practică.La Constanța, din cei 238 de candidați înscriși, au fost prezenți ...
Stire din Social : Plecați la drum? Iată cum puteți să plătiți taxa de trecere pod fără să stați la coadă
18 Iulie 2018
Tariful de trecere (peajul) trebuie achitat ori de câte ori tranzitați podurile de la Fetești și Cernavodă. Acest tarif poate fi plătit și prin SMS la numărul 7577 (http://www.cnadnr.ro/ro/peaj/peaj-prin-sms).   ...
ANM
Stire din Social : VIN PLOILE la Constanța! Avertizare imediată de la meteorolog
18 Iulie 2018
O nouă avertizare a fost transmisă de la Administrația Națională de Meteorologie în urmă cu puțin timp.Este cod galben de ploi torențiale până în jurul orei 16,30, în zona costieră, în localitățile Constanța, Năvodari, O ...
18 Iulie 2018
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 5 percheziții la locuințele membril ...
18 Iulie 2018
RADET Constanța aduce la cunoștința constănțenilor că vineri, 20 iulie, casieriile și ghișeele de relații cu publicul vor fi închise, acestea urmând să revină la programul normal de lucru începând de luni, 23 iulie.Dispe ...
18 Iulie 2018
Meteorologii au prelungit codul galben de ploi torențiale și au extins aria localităților afectate, din județul Constanța. Astfel, până în jurul orei 15.45, în localitățile Medgidia, Murfatlar, Peștera și Ciocârlia, se v ...
18 Iulie 2018
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu energie electrică mai multe localități din județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea ...
18 Iulie 2018
Din cauza unei avarii pe rețeaua care alimentează cu apă rece mai multe puncte termice din centrul Constanței, consumatorii din zonele respective nu au apă caldă la robinete."În lipsa apei reci, s-au oprit instalațiile n ...
ANM
Stire din Social : COD GALBEN de ploi torențiale, la Constanța
18 Iulie 2018
Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu câteva minute, o avertizare cod galben de vreme rea, în județul Constanța.Potrivit meteorologilor, până în jurul orei 14.40, în județul Constanța, în localitățil ...
18 Iulie 2018
Pentru înlocuirea unei vane cu diametrul de 150 mm pe instalația de furnizare a apei de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Constanța, dar și pentru efectuarea lucrărilor de reparații la un hidrant de incendiu avariat ...
18 Iulie 2018
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E-Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice ...
ANM
Stire din Social : Vreme instabilă, astăzi, la Constanța
18 Iulie 2018
Vremea este instabilă, astăzi, la Constanța. Cerul este senin la această oră, însă, peste zi, se vor aduna nori și sunt așteptate chiar și furtuni cu fulgere. Maxima termică va atinge 28 de grade Celsius.La noapte, va fi ...
18 Iulie 2018
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta principală de distribuție apă potabilă din orașul Cernavodă, cu diametrul de 500 mm, de pe strada Seimeni, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile ...
Stire din Sănătate : Drama unei fetițe de patru ani, care trăiește în întuneric
18 Iulie 2018
Drama unei fetițe de patru ani, care trăiește în întuneric l Un sms de 2 euro la 8832 cu textul "Adelina" îi poate reda vederea La doar un an, Adelina Enache a fost diagnosticată cu displazie septo-optică, o afecțiu ...
18 Iulie 2018
Un accident rutier s-a petrecut, în urmă cu scurt timp, pe strada Traian din Constanța. Din primele informații, victima este un copil.

Cele mai accesate ştiri

Pagina a fost generata in 0.8919 secunde