Articole scrise de

Madalina PETRESCU

Ultima ştire adaugata : Vineri, 24 Iulie 2026.
03 Noiembrie 2025
Poliţiştii de frontieră au recuperat din Marea Neagră mai multe plase de pescuit, în lungime de peste 800 de metri, iar în acestea au descoperit şi trei sturioni, care au fost eliberaţi. Reprezentanţii Gărzii de Coastă ...
03 Noiembrie 2025
Traficul aerian a fost suspendat temporar pe aeroportul din Bremen, oraş din nordul Germaniei, duminică seară, din cauza zborului unei drone de origine necunoscută, a precizat poliţia la solicitarea AFP, citată de Agerpr ...
03 Noiembrie 2025
La data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 21.05, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorei Geolacai Iasmina, de 16 ani, din muni ...
03 Noiembrie 2025
Şase dintre cele 78 de percheziţii derulate, luni, în cadrul Operaţiunii JUPITER au loc în judeţul Bihor, fiind vizaţi, potrivit unor surse judiciare, fraţii Micula, dar şi firme apropiate. Anchetatorii suspectează că ar ...
03 Noiembrie 2025
Fostul ciclist francez Charles Coste, care a fost cel mai în vârstă campion olimpic în viaţă, a încetat din viaţă la vârsta de 101 ani, a anunţat presa franceză. Coste, care a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpic ...
03 Noiembrie 2025
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat duminică seara, că atunci când și-a preluat mandatul a concediat două treimi din conducerea Agenței Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Nazare a spus, la antena3.ro ...
03 Noiembrie 2025
Românii încep să-și facă planurile pentru finalul de an, iar pentru cei care nu știau, în 2025 Crăciunul pică într-o zi de joi, iar a doua zi, 26 decembrie, într-o vineri. Asta înseamnă că angajații vor avea o pauză de p ...
03 Noiembrie 2025
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,3 a lovit duminică nordul Afganistanului și a fost resimțit în Pakistan, India și în alte țări învecinate, conform rapoartelor preliminare. Cel puțin 20 de persoane au murit în u ...
03 Noiembrie 2025
Poliţiştii şi procurorii fac, luni, 78 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul o ...
MAE
Stire din Social : Atenționare de călătorie. Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, suspendată de marți până miercuri
02 Noiembrie 2025
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, duminică, o atenționare de călătorie în care informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că în perioada 4 noiembrie, ...
02 Noiembrie 2025
Regele Charles al III-lea a declarat duminică că este "absolut îngrozit şi şocat" de atacul cu armă albă care a făcut cel puţin zece răniţi într-un tren din estul Angliei. „Soţia mea (regina Camilla) şi cu mine suntem a ...
02 Noiembrie 2025
Conducerea Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) se întâlnește, luni, cu ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, cu un set de propuneri de schimbare a prevederilor legislative atât în privința impoz ...
02 Noiembrie 2025
Un turist italian, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit fără suflare duminică, în curtea interioară a Castelului Bran. Incidentul s-a produs în jurul orei 13:30, când autorităţile au fost sesizate că o persoană a decedat ...
02 Noiembrie 2025
Fosta membră a SOS România Amalia Bellantoni, care a contestat candidatura Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, a fost reţinută, duminică, împreună cu soţul ei. Bărbatul, împreună cu încă o persoană ar fi agresat o ...
Stire din Eveniment : Scandalul livratorilor străini continuă. O tânără a înjurat, a scuipat și amenințat un srilankez
02 Noiembrie 2025
Un livrator srilankez a fost umilit și agresat de o tânără chiar în plină stradă, sâmbătă, în Popești Leordeni. Femeia circula împreună cu un alt tânăr, într-o mașină cu numere de Călărași. Cei doi au oprit aut ...
02 Noiembrie 2025
La Cairo, aproape de piramidele din Giza, a fost inaugurat sâmbătă seară cel mai mare muzeu din Egipt. Președintele Egiptului a dorit un eveniment grandios, așa că a invitat la ceremonie regi, prinți și șefi de stat din ...
02 Noiembrie 2025
Perechea Rareș Cojoc- Andreea Emilia Matei a adus României primul titlu mondial la categoria Adulți Standard, în cadrul competiției Transylvanian Grand Prix 2025, desfășurată la Sibiu, informează Mediafax.România a deven ...
02 Noiembrie 2025
Măsura plafonării preţurilor la alimente a fost criticată de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, care a precizat că nu ar mai trebui prelungită. El a explicat că o astfel de măsură nu ar mai avea sens ...
02 Noiembrie 2025
Cinci alpinişti germani, printre care o fată de 17 ani, au murit şi alţi doi au fost răniţi într-o avalanşă care s-a declanşat sâmbătă în apropierea vârfului Cima Vertana din Trentino-Alto Adige (nordul Italiei), au info ...
02 Noiembrie 2025
Un preot din Constanța a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se întorcea de la Împărtășanie. Testat de polițiști, acesta a fost depistat cu o alcoolemie infimă de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deși ...
02 Noiembrie 2025
Preşedintele Nicuşor Dan a susținut duminică, 2 noiembrie, că retragerea trupelor americane din Europa, inclusiv din România, nu afectează securitatea din zonă, dar a adăugat că șeful NATO, Mark Rutte, vine săptămâna vii ...
02 Noiembrie 2025
Pompierii din cadrul ISU Constanța au fost alertați duminică, 2 noiembrie 2025, cu privire la un incendiu produs la un garaj, în municipiul Constanța, pe strada Lucernei/Mesteacanului.La fața locului intervine Detașament ...
02 Noiembrie 2025
Dosarul exploziei blocului din Rahova, tragedia în urma căreia trei persoane au murit a ajuns în instanță. Familiile victimelor vor cere daune uriașe, potrivit Antena 3 CNN. Doar în cazul uneia dintre persoanele decedate ...
02 Noiembrie 2025
Cei doi bărbați arestați în legătură cu înjunghierea multiplă de sâmbătă seara într-un tren care se îndrepta spre Londra sunt cetățeni britanici și "nimic nu sugerează că a fost vorba despre un incident terorist", a decl ...
Pagina a fost generata in 0.4473 secunde