Articole scrise de

Mirabela ȘERBĂNESCU

Ultima ştire adaugata : Miercuri, 17 Iunie 2026.
11 Iulie 2019
Persoană prinsă sub un mal de pământ, la ieșire din Dorobanțu spre Gălbiori. La locul faptei au ajuns salvatorii de la ISU Constanța. La Dorobanțu intervin atât pompierii Detașamentului Medgidia, cât și echipaje de ...
11 Iulie 2019
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile 31.632 locuri de muncă. La nivel național ...
11 Iulie 2019
La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 01.55, polițiști din cadrul Secției 5 au depistat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Medgidia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Caraiman din Constanța, fiind ...
11 Iulie 2019
Conform legii, toți cetățenii au obligația să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate. Practic, acesta este documentul care se eliberează cetățeanului român, cu care se face dovada identității, a cet ...
11 Iulie 2019
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța participă, în perioada 10-12 iulie, la Bursa locurilor de muncă din localitatea Satul Nou, comuna Mircea Vodă. Cu această ocazie, reprezent ...
11 Iulie 2019
Examenul de maturitate s-a încheiat, așa că absolvenții claselor a XII-a, proaspeți posesori de diplomă de bacalaureat, se pot înscrie la facultate. Spre exemplu, cele 16 facultăți din cadrul Universității "Ovidius" din ...
11 Iulie 2019
Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" le-a pregătit o nouă surpriză micilor săi spectatori. Astfel, vineri, 12 iulie, de la ora 11.00, va avea loc pe scena instituției de cultură avanpremiera spectacolului "Dege ...
11 Iulie 2019
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" vor fi prezenți pe litoralul românesc toată vara și vor avea grijă să verifice unitățile de turism, restaurantele, cluburile și alte obiective. Spre ex ...
10 Iulie 2019
Pompierii constănțeni se află, la acest moment, pe aleea Topolog nr. 14 din Constanța, unde au fost solicitați la stingerea unui incendiu survenit într-un apartament. Intervin 7 subofițeri, cu 2 autospeciale de stingere. ...
11 Iulie 2019
Sâmbăta aceasta, pe 13 iulie, începând cu ora 23.00, sunteți invitați cu familia la Princess Summer Club din Mamaia, unde vă puteți întâlni cu Antonia, care vă va oferi un show incendiar. Antonia, pe numele său complet A ...
11 Iulie 2019
Vă este dor de festivalul de jazz de la Costinești și nopțile de muzică bună de la Teatrul de Vară din stațiune? Ei bine, ne dorim să retrezim spiritul acelor timpuri, motiv pentru care vineri, 16 august, de la ora 19.00 ...
10 Iulie 2019
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, între localitățile Canlia și Ostrov. Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de aprox ...
10 Iulie 2019
RAJA SA a comunicat că va întrerupe, astăzi, alimentarea cu apă rece la punctul termic nr. 139. În consecință, în lipsa apei reci nu se poate asigura distribuția apei calde de consum în perimetrul: str. Cișmelei, str. Su ...
Stire din Social : O nouă lege ne obligă să plătim toate pungile de plastic, inclusiv pe cele de la raionul fructe legume
10 Iulie 2019
O nouă lege ne obligă să plătim toate pungile de plastic pe care le cumpărăm, inclusiv pe cele de la raioanele de fructe și legume. Chiar dacă Ministerul Mediului se laudă că scopul final este ca vânzătorii să înlocuiasc ...
10 Iulie 2019
La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Tuzla, județul Constanța, în timp ce conducea un autoturism neîn ...
10 Iulie 2019
La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au depistat în flagrant delict, în zona falezei din stațiunea Costinești, doi bărbați, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani ...
Stire din Sănătate : O afecțiune a pleoapelor care dă mari bătăi de cap. Nu o tratați cu leacuri băbești!
10 Iulie 2019
Blefarita este caracterizată ca fiind inflamația pleoapelor, în special a marginilor, atât superioare, cât și inferioare. Etiologia acestei afecțiuni este variată, cei mai frecvenți germeni întâlniți fiind pitirosporum ș ...
10 Iulie 2019
Trupa "Fără Zahăr" va concerta, pe 26 iulie, de la ora 23.00, la terasa "Papa la Șoni" din Vama Veche. Pentru cei care nu știu, "Fără Zahăr" este o trupă de muzică și umor, abordând mai multe genuri muzicale pe vers ...
10 Iulie 2019
Muzeul Național al Marinei Române găzduiește, astăzi, de la ora 17.00, vernisajul expoziției "Magia mării". Evenimentul este organizat de Cercul Militar Constanța și Careul Artelor "Amfora", fiind vernisat de criticul de ...
10 Iulie 2019
Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Claudiu-Iorga Palaz, este nemulțumit de situația de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC). El spune că instituția de cultură ar aștepta ...
10 Iulie 2019
"Edith Piaf - fără iubire suntem nimic", de Jean Dominique Brierre, este una dintre cărțile căutate de cititorii constănțeni în librării. Criticii spun că, la peste 50 de ani după moartea sa, această biografie foarte bin ...
10 Iulie 2019
Vă place adrenalina? Atunci este clar, trebuie să luați neapărat parte la evenimentul "Eurofighter Typhoon", care se va desfășura în cadrul "Black Sea Air Show", în data de 13 iulie, între orele 12.30 și 17.30, la aeropo ...
CFR
Stire din Social : CFR a introdus în trafic un nou tren pe ruta București- Constanța
09 Iulie 2019
CFR Călători informează că pentru adaptarea capacității de transport la cererea crescută a publicului călător, în perioada 13 - 14 iulie, va circula suplimentar un tren interregio pe ruta București Nord – Lehliu &# ...
09 Iulie 2019
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), astăzi sunt disponibile 29.548 locuri de muncă. La nivel n ...
Pagina a fost generata in 1.311 secunde