Toate știrile despre incendiu în ziarul Cuget Liber Online.

Incendiu

Incendiu este un termen care se manifestă prin mai multe elemente ca de exemplu: lumina produsă de flăcările focului, pârjolului și scânteilor care au scăpat de sub control, temperatura ridicată care accelerează propagarea focului și duce la topirea unor materiale, fumul care poate fi în cantitate și culoare diferită în funcție de materialul combustibil care arde.
Pe scurt orice foc nedorit de dimensiuni mari care a scăpat de sub control și care de regulă produce pagube mari, poate fi numit incendiu. Pentru a putea izbucni un incendiu prima condiție este existența unui material combustibil. Apoi, acest material trebuie încălzit deasupra punctului său de aprindere.
Cauzele incendiului pot fi:
de natură tehnică, instalații electrice necorespunzătoare, defecte,
neglijență, frecvent produsă de focuri de tabără, țigări, chibrituri, lumânări nestinse corect, sudare nesupravegheată,
naturale (fulger), sau autoaprinderea a unor substanțe care ajung în contact cu oxigenul.
Aceste cauze duc la incendii sau explozii urmate de incendii.
2416 articole cu tagul "incendiu". Ultima știre adaugata : Joi, 04 Iunie 2026.

12 Aprilie 2026
Un incendiu a izbucnit duminică dimineaţă, la Grupul 5 al Termocentralei Rovinari. Conform presei locale, în zona staţiei de desulfurare a fost observat fum, scrie News.ro.Grupul 5 a fost oprit de sistemele de protecţie ...
12 Aprilie 2026
Un incendiu de proporții a izbucnit, duminică, la Mănăstirea Bistrița, unde pompierii militari intervin în aceste momente pentru stingerea flăcărilor.Potrivit informațiilor transmise de ISU, focul se manifestă generaliza ...
10 Aprilie 2026
Un bărbat de 56 de ani din Timișoara și-a pierdut viața în Vinerea Mare, după ce în locuința sa a izbucnit un incendiu, cel mai probabil provocat de o țigară aprinsă.Focul a izbucnit într-o cameră a imobilului în care lo ...
09 Aprilie 2026
În doar câteva săptămâni, locuința din Topalu, distrusă complet într-un incendiu tragic, a fost reconstruită în timp record. Casa, care se întindea pe aproximativ 100 de metri pătrați și a ars complet în urma incidentulu ...
08 Aprilie 2026
Un bărbat fără adăpost a fost salvat de pompieri după ce adăpostul improvizat în care se afla a fost cuprins de flăcări în Râmnicu Vâlcea. Victima s-a intoxicat cu fum și a fost preluată conștientă de un echipaj SMURD pe ...
08 Aprilie 2026
Două familii din județul Prahova au rămas fără locuințe chiar înainte de sărbători, după ce un incendiu puternic le-a cuprins gospodăriile.La fața locului au intervenit pompierii cu patru autospeciale de stingere, o cist ...
08 Aprilie 2026
Un incendiu a izbucnit într-un bloc de locuințe din Sighetu Marmației, afectând tablourile electrice de pe trei niveluri, și a necesitat evacuarea a peste 80 de persoane, potrivit informațiilor transmise de ISU Maramureș ...
07 Aprilie 2026
UPDATE:Potrivit informațiilor oficiale transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Doborgea”, din imobil s-au autoevacuat 20 de persoane, iar alte cinci persoane au fost evacuate de echipajele ...
07 Aprilie 2026
Un incendiu puternic a izbucnit, dimineața aceasta, într-un apartament situat la etajul 10 al unui bloc din sectorul 3, București, după ce o trotinetă electrică a explodat în timp ce era lăsată la încărcat peste noapte.D ...
07 Aprilie 2026
O biserică din lemn, folosită ca paraclis provizoriu, din localitatea Săcălaz, județul Timiș, a fost distrusă în totalitate într-un incendiu izbucnit marți dimineață. Alertate prin SNUAU 112 în jurul orei 07:25, echipaje ...
07 Aprilie 2026
Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, împreună cu SVSU Isaccea, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, care s-a extins ulterior la acoperișul locuinței.Alert ...
06 Aprilie 2026
A fost panică aseară în localitatea Dobrin, după ce acoperișul sediului Primăriei a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit cel mai probabil de la rețeaua electrică din interiorul clădirii și s-a extins rapid la ac ...
06 Aprilie 2026
Apar informații noi și tulburătoare în cazul medicului anestezist găsit mort în propria locuință, după ce aceasta a fost incendiată. O femeie de 40 de ani, care lucra ca menajeră pentru victimă, a fost reținută la patru ...
05 Aprilie 2026
O femeie de 89 de ani și fiul acesteia, de 57 de ani, găsiți inconștienți în locuința cuprinsă de incendiu, au fost declarați decedați.Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea au f ...
02 Aprilie 2026
Un incendiu puternic a izbucnit într-o localitate din Bistrița-Năsăud, cuprinzând o hală și un grajd, iar două persoane au fost transportate la spital. Proprietarul, în vârstă de 47 de ani, a suferit arsuri de gradul I ș ...
01 Aprilie 2026
Un incendiu izbucnit luni seară într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei s-a soldat cu moartea unui bărbat și evacuarea mai multor persoane, dar investigațiile au scos la iveală o descoperire șocantă.Autoritățile au cons ...
01 Aprilie 2026
Miercuri dimineață, zeci de persoane au fost evacuate dintr-un bloc turn din Petrila, județul Hunedoara, după ce un incendiu a izbucnit într-o garsonieră situată la etajul 6, potrivit ISU Hunedoara.„50 de persoane au fos ...
01 Aprilie 2026
Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat în Năvodari, pe strada Cabanei nr. 1. Incendiul a fost lichidat și s-a manifestat la un tablou electric aflat în interiorul locui ...
31 Martie 2026
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din Brăniștari, județul Giurgiu, și-a pierdut viața după ce locuința i-a luat foc, iar tavanul camerei în care se afla s-a prăbușit peste el.Potrivit ISU Giurgiu, pompierii din cadrul Pu ...
31 Martie 2026
Marți dimineață, 31 martie 2026, pompierii au intervenit pe strada Sirenei din Mangalia, la blocul E6, după ce un scuter electric parcat în dreptul unui apartament de la parter a luat foc.Potrivit ISU Dobrogea, flăcările ...
30 Martie 2026
Un incendiu masiv a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club de noapte din orașul Kehl, situat în sud-vestul Germaniei, în apropiere de Strasbourg. La momentul incendiului, aproximativ 750 de persoane se ...
30 Martie 2026
Noaptea trecută, aproximativ 25 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc din municipiul Satu Mare după ce un aparat de gătit lăsat nesupravegheat a declanșat un incendiu în bucătăria unui apartament.La fața locului au ...
30 Martie 2026
Aseară, un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament din municipiul Gherla, județul Cluj. Flăcările au distrus balconul și o cameră, extinzându-se și la apartamentul de deasupra și provocând un nor dens de fum care ...
28 Martie 2026
Un incendiu izbucnit vineri noaptea într-o locuință s-a extins rapid și a afectat 21 de barăci, pe o suprafață totală de aproximativ 500 de metri pătrați, anunță Poliția Județeană Cluj. Incidentul a avut loc pe strada Ma ...
28 Martie 2026
Un accident teribil a avut loc pe o șosea din apropierea orașului Girona, în Spania, în care și-au pierdut viața doi români, un cuplu din județul Dâmbovița. Cei doi, soț și soție, în vârstă de 34, respectiv 26 de ani, am ...
27 Martie 2026
În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de distrugere și violare de domiciliu, polițiști din cadrul Secției 2 Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea Parchetului de pe lângă ...
26 Martie 2026
O ambulanță a luat foc în mers pe un drum din județul Iași, după ce ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor. Echipajul a reușit să se evacueze la timp și să scoată tuburile de oxigen din autospecială, evitând ...
25 Martie 2026
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” au intervenit pe strada Corneliu Coposu, în cartierul Tomis Plus din municipiul Constanța, la un incendiu de locuință.Potrivit informațiilor transmis ...
25 Martie 2026
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri la un depozit de deșeuri, majoritatea din plastic, situat pe platforma industrială a unui operator economic din Chişcădaga, comuna Şoimuş, în apropiere de ...
23 Martie 2026
Un incendiu a izbucnit astăzi la o casă situată pe strada Călugăreni nr. 22 din Constanța, unde, la momentul producerii evenimentului, se desfășurau cursuri de dans.La fața locului au intervenit rapid echipaje ale Inspec ...
Pagina a fost generata in 0.0952 secunde