Europarlamentarul Adrian Severin și-a depus demisia din PSD, înaintea ședinței Biroului Executiv al organizației PSD București, în care urma să se analizeze solicitarea formulată de conducerea partidului privind excluderea sa din formațiunea social-democrată.
- Publicitate -
Surse din PSD au declarat, pentru Mediafax, că Severin i-a anunțat, înainte de ședința Biroului Executiv al organizației, că demisionează din PSD.
Președintele PSD, Victor Ponta, declarase că, dacă europarlamentarul Adrian Severin nu își va prezenta demisia, la ședința conducerii PSD București, va fi exclus, neașteptându-se la surprize din acest punct de vedere.