Ceremonii militare și religioase au fost organizate, miercuri, la Mausoleele Eroilor de la Mărăști și Soveja, pentru comemorarea a 109 ani de la Bătălia de la Mărăști (22 iulie - 1 august 1917), prima mare victorie a Armatei Române din Primul Război Mondial, a informat Consiliul Județean (CJ) Vrancea.
- Publicitate -
Cu acest prilej, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a subliniat importanța păstrării memoriei eroilor și a valorilor pentru care aceștia au luptat.
''Astăzi, la mausoleele eroilor, am comemorat 109 ani de la Bătălia de la Mărăști din vara anului 1917 - prima mare victorie a trupelor române în Primul Război Mondial și un moment decisiv pentru renașterea neamului nostru. (...) Sunt onorat că județul Vrancea, prin Consiliul Județean, are în patrimoniu și administrare cele mai importante altare ale eroilor neamului românesc, cele patru mausolee de la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja. Dincolo de onoare este și responsabilitate. Mausoleele reprezintă un izvor nesfârșit al memoriei, amintindu-ne necontenit că jertfa strămoșilor nu a fost în zadar și că sacrificiul lor nu trebuie să se mai repete'', a afirmat Nicușor Halici, citat în comunicatul de presă transmis de instituție.
Bătălia de la Mărăști, desfășurată în perioada 22 iulie - 1 august 1917, este considerată prima mare victorie a Armatei Române în Primul Război Mondial, ofensiva trupelor române contribuind la schimbarea cursului campaniei din vara anului 1917.