Vineri, 05 Iunie 2026

Adrian Severin a fost exclus din Grupul socialiștilor europeni

de Cuget Liber Marţi, 22 Martie 2011 157 < 1 min citire
Grupul socialiștilor europeni a decis, marți, excluderea lui Adrian Severin din toate funcțiile deținute. Mai mult, Grupul îi cere social-democratului să demisioneze din Parlamentul European, potrivit Realitatea.net.
"Biroul grupului socialiștilor-democrați din Parlamentul European a luat notă de faptul că Adrian Severin a trimis, în cursul acestei dimineți (marți dimineață, n.r.), o scrisoare către președintele Grupului, prin care își anunța demisia din cadrul Grupului. Făcând asta, Severin a evitat excluderea", se arată într-o declarație a Grupului socialiștilor - democrați din PE.
Totodată, Biroul notează că Adrian Severin nu mai poate face parte din Grupul S&D, decizia fiind "cu efect imediat".
Mai mult, Biroul îi cere lui Severin să demisioneze imediat din poziția de membru al Parlamentului și să dea înapoi mandatul către PSD.
Reamintim că președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, că partidul cere demisia lui Adrian Severin din rândul formațiunii, cât și pe cea din cadrul Parlamentului European. În caz contrar, asigură Ponta, Severin va fi exclus din partid.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei