Polițiștii din cadrul IPJ Argeș l-au reținut pe afaceristul constănțean Gheorghe Pufleanu, de 52 de ani, din Constanța, alături de alte două persoane, Cristian Petculescu, de 43 de ani, din Lumina, și Marian Istrate, de 31 de ani, din Constanța. Cei trei urmează a fi prezentați Tribunalului Argeș în cursul acestei zile cu propunere de arestare preventivă.
- Publicitate -
Afaceriștii constănțeni sunt suspectați că făceau parte dintr-o rețea privind contrabanda cu alcool.
Potrivit anchetatorilor, în urma perchezițiilor care au avut loc în cursul zilei de ieri, autoritățile au confiscat aproximativ două tone de alcool și peste 30.000 de pachete de țigări. De asemenea, fabrica de alcool a fost pusă sub sechestru, pentru a putea fi inventariate toate bunurile folosite în vederea comiterii infracțiunilor.