Sportiva Alina Dumitru a câștigat, joi, medalia de aur a categoriei 48 de kilograme, la Campionatele Europene de judo de la Istanbul, după ce a învins-o în finală pe Eva Csernoviczki, din Ungaria, informează Mediafax.
- Publicitate -
Alina Dumitru, campioana europeană en titre la categoria 48 de kilograme, a câștigat fără probleme grupa A, după două lupte, cu Marina Cerniak (Ucraina) și Liudmila Bogdanova (Rusia). În semifinale, Alina Dumitru a învins-o pe Laetitia Payet (Franța), pentru ca în finală să se dueleze cu eterna sa rivală, unguroaica Eva Csernoviczki, în fața căreia s-a impus, la fel ca anul trecut.
La aceeași categorie, dar în grupa C, Carmen Bogdan a fost eliminată în a doua confruntare, cu iberica Oiana Blanco, după ce câștigase în fața sportivei israeliene Roni Schwarcz.
La categoria 52 de kilograme, Monica Ungureanu a fost eliminată în primul tur al grupei A, de rusoaica Ekaterina Buravtseva, în timp ce Andreea Cătună a ajuns până în turul secund, pierzând în fața spaniolei Ana Carrascosa.
Andreea Chițu a pierdut în turul inaugural, din grupa B a categoriei 57 de kilograme, la azera Kifayat Gasimova, o evoluție excelentă având însă campioana europeană Corina Căprioriu, care a câștigat grupa D fără drept de apel. Căprioriu le-a învins pe Liraz Ben Melech (Israel) și pe Viola Waechter (Germania), calificându-se în semifinale, fază în care a cedat în fața sportivei austriece Sabrina Filzmoser. Astfel, Corina Căprioriu va lupta, tot joi, pentru medalia de bronz, cu italianca Giulia Quintavalle.
La masculin, sportivii români au debutat la categoria 66 de kilograme, Szoke Laszlo fiind eliminat după a doua luptă din grupa A, de Sergiy Pliyev (Ucraina), în timp ce Dan Fâșie a câștigat trei lupte în grupa D, cu Michael Mayr (Austria), Sergiu Oleinic (Portugalia) și Sugoi Uriarte (Spania). Fâșie a fost învins în disputa pentru semifinale de Colin Oates (Marea Britanie), pierzând ulterior și în recalificări, cu Musa Mogushkov (Rusia).
Delegația României la CE de la Istanbul include 14 sportivi, șase fete și opt băieți. După prima zi a CE de la Istanbul, vor mai intra în concurs doar băieți: Adrian Merge și Costel Dănculea (categoria 73 kg), Daniel Brata, Alexandru Nedelcu (categoria 100 kg), respectiv Dănuț Simionescu și Daniel Natea (categoria +100 kg).