Specialiștii au descoperit apă puternic radioactivă în exteriorul clădirii care adăpostește reactorul 2 și turbina sa, la centrala Fukushima, a anunțat, luni, un purtător de cuvânt al operatorului Tokyo Electric Power (TEPCO), relatează AFP, citată de Antena3.ro.
- Publicitate -
În plus, apa puternic radioactivă ar putea să se fi scurs în mare, atenționează autoritățile.
"Am descoperit apă acumulată în căminele puțurilor dintr-o tranșee subterană care duce spre exteriorul clădirii, cu un nivel al radioactivității de peste 1.000 de milisievert pe oră. Puțurile sunt situate la aproximativ 60 de metri de Oceanul Pacific, iar apa contaminată ar putea să fi ajuns până pe țărm", declarat purtătorul de cuvânt de la TEPCO.
Tranșeele, care seamănă cu niște tuneluri, ajută la adăpostirea canalizării și a cablurilor electrice. Apă contaminată a mai fost găsită și în spatele clădirilor reactoarelor 1 și 3.