Miercuri, 22 Iulie 2026

Guvernul face recurs după blocarea Legii salarizării

de Madalina PETRESCU Miercuri, 22 Iulie 2026 25 1 min citire
Guvernul face recurs după blocarea Legii salarizării
Ministerul Muncii va face recurs împotriva deciziei Curții de Apel București prin care a fost suspendată procedura referitoare la proiectul legii salarizării, a anunțat ministrul interimar Dragoș Pîslaru. Instituția va respecta hotărârea, dar contestă modul în care aceasta a fost luată, susținând că reprezentanții ministerului nu au fost citați.
Pîslaru a precizat că Ministerul Muncii nu a inițiat și nu va iniția formal un proiect legislativ, deoarece Guvernul interimar are atribuții constituționale limitate. Potrivit acestuia, documentul publicat de minister reprezintă doar baza unor consultări cu partidele politice, sindicatele și instituțiile implicate.
Ministerul a fost solicitat de Administrația Prezidențială să participe la un proces de mediere privind îndeplinirea jalonului 420 referitor la salarizare și să asigure secretariatul tehnic necesar elaborării unui proiect care să poată fi asumat în Parlament.
În urma discuțiilor de la Palatul Cotroceni, reprezentanții ministerului au identificat patru domenii în care proiectul trebuie îmbunătățit: sănătatea, educația, administrația publică și apărarea.
Curtea de Apel București a admis cererea Federației SANITAS și a suspendat procedura privind proiectul salarizării personalului plătit din fonduri publice. Sindicaliștii au refuzat să participe la consultările organizate ulterior, susținând că discuțiile trebuie purtate cu un Guvern cu puteri depline.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că forma actuală a proiectului conține prevederi neconstituționale, limitează unele sporuri pe termen nedeterminat și ar putea reduce veniturile angajaților din sistemul sanitar.
Taguri
Articolul anterior UPDATE Accident grav la ieșire din Techirghiol spre Agigea. O femeie a decedat
Articolul următor Incredibil! De ce navele multirol nu au intervenit la incendiul de pe nava din Marea Neagră

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei