Joi, 04 Iunie 2026

Au reapărut comisarii OPC falși

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 28 Aprilie 2010 518 < 1 min citire
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța a fost sesizat, în cursul zilei de ieri, cu privire la prezența a trei presupuși comisari de control care desfășurau activități specifice în zonele Complexului Big, respectiv CET, din municipiul Constanța. După mai multe acțiuni de verificare, conducerea CRPC a constatat că aceștia nu făceau parte din corpul comisarilor de control ai instituției.
Pentru a-și da seama dacă este vorba despre un comisar fals de control, agenții economici sunt sfătuiți să solicite persoanei care se prezintă la ei ordinul de deplasare sau serviciu pentru data respectivă, legitimația de comisar și menționarea controlului în Registrul Unic de Control. De asemenea, reprezentanții CRPC atrag atenția că amenzile contravenționale aplicate se achită numai la Trezorerie și nicidecum echipei de comisari.
Directorul coordonator CJPC, Mihai Petre, roagă toți operatorii economici care se întâlnesc cu astfel de situații să sune imediat la linia de urgență a instituției, 0241.550.550, precum și la secția de poliție de pe raza căreia au fost semnalate aceste aspecte.
Taguri
Articolul anterior Hoții au furat un bancomat din cartierul Coiciu
Articolul următor Astra II - FC Farul se joacă marți, 30 noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei