Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Bărbat salvat cu elicopterul de pe o bucată de gheață plutitoare în Deltă

de Cuget Liber Sâmbătă, 08 Ianuarie 2011 212 < 1 min citire
Inspectoratul General de Aviație al MAI a intervenit cu un elicopter, sâmbătă, în zona Deltei Dunării, pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, care rămăsese izolat pe o bucată de gheață plutitoare și care fusese dat dispărut, informează Mediafax.ro.
Misiunea s-a desfășurat la solicitarea prefectului județului Tulcea, în zona Dunavățul de Sus, unde se presupunea că ar fi dispărut bărbatul, întrucât nu se putea ajunge acolo cu niciun alt mijloc de transport, în afara elicopterului de salvare, infromează, duminică, Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Acțiunea de căutare și salvare a început în jurul orei 16.30, iar ulterior a fost folosit și echipamentul de observare pe timp de noapte (FLIR). Condițiile meteo nefavorabile au îngreunat însă zborul aparatului și, implicit, desfășurarea misiunii.
Căutările au fost reluate duminică dimineață, iar bărbatul a fost găsit și salvat. După ce i s-a acordat primul ajutor, s-a stabilit că nu sunt necesare transportul la spital și alte investigații medicale suplimentare.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei